Zahărul şi orezul brune, mai bune?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formele închise la culoare ale acestor alimente sunt mai scumpe, dar acest lucru nu oferă certitudinea calităţii superioare. În cazul zahărului, forma brună nu diferă în mod considerabil de cea comună, însă orezul brun are mai multe calităţi decât cel alb.

Orezul, cereala cea mai consumată la nivel global, indiferent de forma şi de culoarea sa, este un aliment sănătos. Însă orezul alb, cu bob rotund, care se lipeşte la fierbere, este varianta cea mai ieftină şi cu cele mai puţine beneficii dintre toate. Orezul indian, cu bob lung, cunoscut sub numele de basmati, este mai valoros datorită indicelui glicemic mai redus.

Orezul comun fiert are un indice glicemic (nivelul de solicitare a pancreasului să producă insulină) de 98, în timp ce orezul basmati de doar 58. Însă cea mai sănătoasă formă este orezul brun, nedecorticat. „În coaja orezului se găsesc uleiuri esenţiale importante pentru hrănirea şi pentru repararea membranei celulare", precizează biologul nutriţionist Livia Nena de la Bio Nutriliv din Bucureşti. Nu la fel stau lucrurile şi în cazul zahărului, atrag atenţia specialiştii. Indiferent ce culoare are, „otrava dulce", cum i se mai spune, are efecte nocive asupra organismului dacă este consumată excesiv.

„Otrava dulce", nocivă indiferent de culoare

„Între zahărul alb rafinat şi varietăţile brune nu există diferenţe majore. În cazul ambelor forme, în contextul unei diete variate şi echilibrate, zahărul nu este nociv. Excesul însă este devastator pentru sănătate", atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

Zahărul alb reprezintă, de fapt, cristalizarea sucului de trestie sau de sfeclă de zahăr. În acest proces sunt implicate şi dioxidul de sulf, şi praful de var, care au rolul de a îndepărta impurităţile, dar şi de a albi zahărul. Zahărul brun poate fi de două feluri: zahăr „crud", adică cel extras din sucul care nu a trecut prin procesul de albire, şi zahărul colorat, care este de fapt zahăr rafinat în care s-a adăugat melasă (reziduu maroniu provenit din procesarea sucului de trestie sau de sfeclă de zahăr).

Zahărul colorat cu melasă este cel mai frecvent întâlnit, iar diferenţele nutriţionale faţă de zahărul rafinat sunt insesizabile. Într-adevăr, datorită conţinutului de melasă, zahărul brun are în compoziţie şi urme de minerale, printre care calciu, potasiu, fier şi magneziu, care nu se regăsesc deloc în zahărul alb. Cu toate acestea, pentru a asimila un nivel suficient de minerale în corp ar trebui să consumăm cantităţi uriaşe de zahăr brun.

Dulciuri mai puţin „rele"

Specialiştii recomandă limitarea consumului de zahăr, indiferent că este alb sau brun, deoarece excesul favorizează obezitatea şi, deci, diabetul de tip II şi bolile cardiovasculare. Pentru a ne satisface pofta de dulce, putem consuma fructe care conţin zaharuri cu eliberare lentă, miere sau chiar sirop concentrat din trestie de zahăr, care conţine săruri minerale.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice