Verdeţuri bogate în antioxidanţi. Cine conduce în top

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Verdeţuri bogate în antioxidanţi. Pot fi folosite ca adaos la salate

Toate legumele şi fructele conţin antioxidanţi, adică substanţe care ne apără de radicalii liberi din organism şi încetinesc îmbătrânirea celulelor.

Spanacul, ceapa verde, usturoiul, pătrunjelul, salata şi, în general, tot ce este de culoare verde nu doar că este bogat în fier, dar, totodată, conţine şi antioxidanţi care ajută la dilatarea vaselor de sânge şi la prevenirea cancerului. În plus, aceste verdeţuri conţin şi calciu, magneziu şi potasiu, luteină şi quercitină, aceste din urmă substanţe fiind, la rândul lor, antioxidanţi puternici.

Verdeţuri bogate in antioxidanţi. Ce sunt antioxidanţii şi care sunt cei mai cunoscuţi

Vitaminele A şi C. în primul rând. Prima se găseşte şi în morcovi, dovlecei, broccoli, roşii, varză, pepene galbe, caise, mere, pe lângă verdeţuri, în timp ce a doua, în portocale şi lămâi, mai ales.

Vitamina E este un antioxidant care se găseşte din plin în legumele cu frunze verzi, precum şi în ulei, nuci şi seminţe.

Seleniul este prezent mai ales în usturoi, dar şi în peşti şi crustacee, cereale, ouă sau carne.

Verdeţuri bogate in antioxidanţi. Cum arată clasamentul

Pătrunjelul . Banalul pătrunjel este considerat cel mai bogat în antioxidanţi, dar şi o sursă bună de minerale precum potasiu, calciu, fier şi magneziu. Planta este o sursa bogată de vitamine antioxidante, inclusiv vitamina A , beta-caroten, vitamina C , vitamina E, zeaxantina, luteina, la care se adaugă vitamina K şi acid folic. Poate fi consumat în salate sau poate fi el însuţi o salată la care putem adăuga usturoi, ulei de măsline şi seminţe de susan.

Spanacul. Consumat în stare proaspătă sub formă de salată sau sotat, în senvişuri sau sucuri, îşi păstrează mare parte din nutrienţi şi antioxidanţi.  Luteina şi zeaxantina împiedică degenerarea maculară  Americanca Jill Fullerton-Smith, autoarea  cărţii „Adevărul despre mâncare“, (Bloomsbury, 2007) susţine că anumite studii au menţionat faptul că şi în cazul în care această degenerare maculară a ochilor a intervenit, consumul de spanac  a dus la reducerea simptomelor de boală. Dieta cu spanac trebuie urmată timp de câteva luni.

Usturoiul şi ceapa verde. Adaugă savoare mâncărurilor, dar aduc şi reale beneficii sănătăţii. Usturoiul este cunoscut pentru faptul că este un antibiotic natural care distruge bacteriile, reduce şi tensiunea arterială şi colesterolul rău, îndepărtează metalele grele din organism şi previne cancerul. Un căţel de usturoi conţine vitaminele A, B şi C, seleniu, iod, potasiu, fier, calciu, zinc şi magneziu. Ceapa verde creşte imunitatea, iar clorofila pe care o conţine ajută la eliminarea metalelor grele acumulate în organism.

Salata verde. Este o excelentă sursă de vitamine şi minerale printre care vitaminele A, C, B, potasiu, fier şi fosfor. Salata verde stimulează diureza şi ajută la curăţarea colonului. Vitamina K consolidează ţesutul osos.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie