Testul care arată cât de dependenţi suntem de smartphone

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dependenţa de telefoane mobile inteligente nu este o glumă, iar oamenii de ştiinţă au descoperit chiar şi o metodă prin care pot demonstra acest lucru.

Cercetătorii de la Universitatea  Iowa au identificat câteva aspecte esenţiale ale nomofobiei – teama de a rămâne fără telefonul mobil – cu ajutorul a 20 de întrebări-cheie, care relevă cât de pregnant se manifestă adicţia de tehnologie.

Nomofobia este considerată o fobie modernă care a început să-şi facă simţită prezenţa atunci când a avut loc explozia de tehnologie mobilă, mai precis când oamenii au avut acces la telefoane de ultimă generaţie, capabile să ofere numeroase aplicaţii care ne suscită atenţia, spune Caglar Yildirim, unul dintre autorii studiului.

Această fobie se referă, mai precis, la teama de a rămâne fără telefon mobil şi de a fi rupt de această tehnologie, de a fi privat de conectivitatea pe care o oferă telefoanele smart.

Potrivit specialiştilor, despărţirea de smartphone poate avea drept consecinţe anxietatea şi reducerea capacităţii cognitive. Altfel spus, privarea de smartphone-ul cu care suntem atât de obişnuiţi ne prosteşte şi ne agită.

Telefoanele inteligente tind să devină o extensie a omului, ca şi cum ar face parte din corpul nostru, iar atunci când suntem separaţi de ele ne simţim ca şi cum lipseşte o bucată din propria fiinţă, explică Russel Clayton, autorul cercetării.

Testul smartphone-addict în 20 de întrebări. Fii sincer!

Răspundeţi foarte sincer la următoarele întrebări, evaluând răspunsurile pe o scală de la 1 la 7, unde 1 este sinonim cu dezacordul total iar 7 înseamnă că sunteţi întru totul de acord cu afirmaţia din enunţ. La sfârşit adunaţi punctele cumulate.

1. M-aş simţi inconfortabil să nu-mi pot verifica frecvent mailul, notificările pe smartphone.
2. Aş fi enervat dacă nu aş putea să caut o informaţie pe smartphone atunci când am nevoie.
3. Lipsa ştirilor de pe telefon (evenimente, meteo etc.) mă agită.
4. Aş fi nervos  dacă nu mi-aş putea folosi telefonul şi aplicaţiile exact atunci când doresc.
5. Mă sperie îngrozitor ideea de a rămâne fără baterie la smartphone.
6. Intru în panică atunci când rămân fără credit pe telefon.
7. Când rămân fără semnal pe telefon sau nu mă pot conecta la reţeaua wireless, verific obsedant dacă nu cumva găsesc o altă reţea Wi-fi şi semnal.
8. Mi-e teamă că dacă nu îmi pot folosi telefonul, voi rămâne abandonat în cine ştie ce locaţie.
9. Dacă nu pot verifica telefonul pentru o vreme, simt o dorinţă imensă de a o face.

Dacă nu aş avea telefonul cu mine...

10. M-aş simţi agitat pentru că nu pot lua legătura cu familia ori prietenii.
11. Aş fi îngrijorat că persoanele apropiate nu mă pot găsi.
12. Aş fi nervos pentru că nu pot primi apeluri sau sms-uri.
13. Aş fi îngrijorat pentru că nu pot ţine legătura cu cei apropiaţi.
14. Aş fi agitat pentru că nu aş şti dacă cineva a încercat să mă caute.
15. M-aş simţi anxios pentru că legătura cu familia şi prietenii nu mai există.
16. Aş fi nervos pentru că sunt practic deconectat de la identitatea mea online.
17. M-ar deranja foarte tare pentru că nu aş putea vedea ce mai postează prietenii de Facebook sau pe alte reţele de socializare.
18. M-aş simţi ciudat să nu-mi pot verifica actualizările pentru diferite aplicaţii descărcate pe telefon.
19. Aş fi foarte agitat petnru că nu-mi pot verifica mail-urile.
20. M-aş simţi ciudat pentru că nu aş şti pur şi simplu ce să fac.

Punctaj

  • Până în 20 de puncte: nu eşti deloc nomofob. Ai o relaţie sănătoasă cu telefonul mobil şi nu vezi nicio problemă în a fi despărţit de acesta.  
  • Între 21-60 de puncte: eşti un nomofob în devenire. Devii puţin agitat atuci când îţi uiţi telefonul acasă sau atunci când nu te poţi conecta la o reţea wireless, însă anxietatea resimţită nu este copleşitoare.  
  • Între 61-100 de puncte: eşti un nomofob moderat. Eşti destul de ataşat de smartphone şi îţi verifici frecvent notificările, chiar şi atunci când mergi pe stradă. Te simţi destul de agitat când eşti rupt de smarthone, semn că ar trebui să intri la o cură de dezsmarphone-ificare.  
  • Între 101-120 de puncte: eşti un nomofob în ultimul stadiu. Cu greu trec 60 de secunde până să-ţi verifici şi răsverifici telefonul. Butonatul telefonului este prima şi ultima activitate pe care o faci când te trezeşti şi când mergi la culcare şi îţi mănâncă mare parte din timp. Este urgent să urmezi un detox digitalizat! Ieşi în aer liber, fă sport,  întâlneşte-te cu prietenii, socializaţi, vorbiţi despre hobby-urile voastre (mai puţin cele care privesc tehnologia) şi  găseşte alte metode prin care te poţi relaxa.
Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice