Stilul de viaţă sănătos reduce riscul de accident vascular-cerebral, chiar dacă există predispoziţie genetică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un stil de viaţă sănătos poate reduce riscul ca o persoană să sufere un accident vascular cerebral, indiferent de predispoziţia sa genetică pentru această problemă de sănătate, potrivit unui studiu de la Cambridge.

Factorii genetici, dar şi cei de mediu, inclusiv dieta şi stilul de viaţă, au un rol important în declanşarea accidentului vascular cerebral.

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă de la Universitatea  Cambridge a conceput un scor de risc genetic bazat pe studiul a 90 de mutaţii genetice asociate accidentului vascular cerebral de la 306.473 de bărbaţi şi femei incluşi în baza de date Biobank ce cuprinde informaţii biologice de la jumătate de milion de adulţi din Marea Britanie, potrivit agerpres.ro

Participanţii, cu vârste între 40 şi 73 de ani, nu aveau antecedente de accident vascular cerebral sau atac de cord.

Patru reguli de aur

Adoptarea unui stil de viaţă sănătos a fost descrisă de cercetători prin respectarea de către subiecţi a patru cerinţe: să nu fie fumători, să aibă o alimentaţie bogată în fructe, legume şi peşte, să nu fie supraponderali ori obezi şi să facă mişcare în mod regulat.

Datele privind internarea sau decesul au fost apoi utilizate pentru identificarea evenimentelor asociate accidentului vascular cerebral, pe o perioadă medie de monitorizare de şapte ani.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că un stil de viaţă nefavorabil era asociat cu un risc cu 66% mai mare de a suferi un accident vascular cerebral în comparaţie cu un stil de viaţă favorabil. Acest risc crescut a fost observat la orice categorie, indiferent de riscul genetic.

În acelaşi timp, s-a observat că un risc genetic crescut, alături de un stil de viaţă nefavorabil a fost asociat cu o creştere de cel puţin două ori a posibilităţii de a suferi un accident vascular cerebral în comparaţie cu asocierea dintre un risc genetic redus şi un stil de viaţă favorabil.
„Acest lucru subliniază cât de important este pentru fiecare dintre noi un stil de viaţă sănătos, chiar şi pentru cei care nu au o predispoziţie genetică evident“, a declarat profesor Hugh Markus de la Cambridge.

Dintre factorii asociaţi stilului de viaţă, cel mai semnificativ impact a fost observat în cazul fumatului şi al supraponderalităţii sau obezităţii.

Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific BMJ, are însă doar caracter observaţional, aşadar nu poate fi trasă o concluzie fermă cu privire la cauză şi efect, potrivit Cambridge.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie