Scoarţa de alun tratează febra intermitentă. Ce utilizări au frunzele şi fructele
0Toate părţile alunului sunt utile în fitoterapie. Alunul conţine, printre altele, polifenoli, flavonoide, uleiuri volatile, zaharuri şi săruri minerale, iar fructele sunt bogate în acizi graşi, proteine, hidraţi de carbon, săruri de potasiu, calciu, fosfor, sodiu, cupru şi vitamina A.
Frunzele de alun sunt considerate vasoconstrictoare şi tonifiante venoase şi sunt utilizate în tratamentul varicelor şi a edemelor, ca antihemoragic şi pentru mărirea rezistenţei capilarealor, potrivit Ghidului plantelor medicinale şi aromatice, coordonat de farmacolgul dr. Ovidiu Bojor.
Potrivit aceleiaşi surse, scoarta de alun este recomandată în febra intermitentă, iar mâţişorii ca sudorific şi astringent.
Alunele au o valoare energetică foarte mare, 100 de grame conţinând aproape 700 de kilocalorii, fiind recomandate ca energizant pentru bolnavii de tuberculoză şi diabetici.
Fără a avea vreo bază ştiinţifică, unii autori consideră că alunele au proprietatea de a dizolva calculii renali.
Uleiul gras extras din alune este considerat tenifug – favorizează eliminarea teniei. Se foloseşte câte 1-2 linguriţe, dimineaţa, timp de 15 zile.
Alunele sunt recomandate tinerilor aflaţi în creştere, persoanelor anemice, femeilor gravide, precum şi vârstnicilor.
Cum se prepară un supliment nutriţional natural
Pentru uzul intern, frunzele şi mâţişorii câte o lingură la o cană cu apă, sub formă de infuzie, din care se beau 2-3 căni pe zi.
Sub formă de decoct, se prepară dintr-o linguriţă de scoarţă mărunţită la o cană cu apă. Se beau 1-2 căni pe zi.
Alunele pot fi consumate ca atare sau mărunţite şi amestecate cu miere, în părţi egale.
Ca supliment natural nutriţional pentru sportivi şi alpinişti se prepară din părţi egale de alune, nuci, granule de soia fierte, stafide şi miere.
În uz extern, se folosesc compresele antiinflamatorii preparate dintr-o infuzie de 4 linguri de fruze uscate şi mărunţite de alun, la un litru de apă.
Nu are contraindicaţii.