Şapte metode ciudate de slăbit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele care gătesc simt nevoia să guste din mâncarea pe care o prepară, având apoi senzaţia că deja au mâncat. Pentru a-ţi potoli nevoia de a gusta, unii experţi recomandă să consumi o bomboană foarte aromată în timp ce găteşti FOTO Shutterstock

Alimentele trebuie consumate cu atenţie şi cu moderaţie şi cel mai important este să ne amintim că dacă o strategie de slăbit funcţionează la unele persoane, nu înseamnă că este cel mai bun plan şi pentru tine. Tocmai de aceea este indicat ca înainte să porneşti în lupta cu kilogramele să consulţi un nutriţionist. Sunt însă şi câteva sfaturi de slăbit mai neobişnuite, dar despre care oamenii de ştiinţă susţin că dau rezultate.

1. Consumul de ulei

Când doctorul Seth Roberts, autorul dietei Shangri-La şi profesor de psihologie, a subliniat importanţa „caloriilor fără aromă“ în procesul de slăbire, toată lumea l-a luat în râs. Dar Roberts nu s-a lăsat afectat de critici şi şi-a continuat cercetările, astfel că, un deceniu mai târziu, dieta lui se bucură de un real succes, scrie publicaţia „Shape“.

Dieta Shangri-La promite că vei scăpa de kilogramele în plus dăcă vei consuma 1-3 linguri de apă cu zahăr şi /sau 1-2 linguri de ulei extra-light de măsline (nu virgin) de două ori pe zi, între mese. Potrivit lui Roberts, dieta îţi scade pofta de mâncare şi micşorează punctul „de referinţă“ al corpului, adică acea greutatea la care organismul se opreşte în mod natural.

Teoria lui este că dacă mănânci o varietate de alimente bogate în arome, creierul stimulează senzaţia de foame, ridicând punctul de referinţă şi ducând la creşterea în greutate. Dar, dacă alegi să consumi alimente cu un gust nefamiliar sau mai puţin gustos, creierul crede că organismului trebuie să îi fie foame, pentru că altfel nu ar avea rost să mănânci alimente fără gust. Astfel scade punctul de referinţă şi pierzi în greutate.

2. Condimentează-ţi alimentaţia

Cercetările arată că oamenii mănâncă mai puţin atunci când mâncarea are un gust nou şi picant. Amestecurile de condimente oferă multe beneficii, astfel încât nu trebuie să îţi fie frică să încerci mereu ceva nou, aşa că este bine să ieşi din zona ta de confort. Condimentele precum şofranul, scorţişoara şi chimenul conţin antioxidanţi puternici.

3. Nu mânca între mese

Poate părea surprinzător, având în vedere că foarte mulţi nutriţionişti recomandă gustările dintre mesele principale. Dar, potrivit oamenilor de ştiinţă care studiază hormonii care dau senzaţia de foame, adică leptina şi gherlina, prea multă mânancare poate dăuna organismului. Dacă în mod constant consumi gustări, s-ar putea să nu îţi dai seama cât de multe calorii ai asimilat, plus că te vei simţi privat că nu ai parte de o „masă adevărată“.

4. Mânâncă dulciuri în timp ce găteşti

Persoanele care gătesc simt nevoia să guste din mâncarea pe care o prepară, având apoi senzaţia că deja au mâncat. Pentru a-ţi potoli nevoia de a gusta, unii experţi recomandă să consumi o bomboană foarte aromată în timp ce găteşti. Aromele puternice precum menta sau scorţişoara îţi vor ţine papilele gustative ocupate.

5. Prinde-ţi nasul cu un cleştişor

Toată lumea ştie că mirosul joacă un rol important în modul în care percem gustul mâncării noastre. Deşi este o metodă extremă, ea poate fi folosită în timpul mesei şi te va ajuta să mănânci doar până când te simţi sătul.

6. O masă pe zi

Repausul alimentar este benefic, deoarece oferă o imunitate mai bună, un metabolism mai rapid, o mai bună sensibilitatea la insulină, reduce riscul de cancer şi, desigur, duce la pierderea în greutate. În timp ce ne-ar plăcea să beneficiem de toate aceste recompense, să nu mâncăm 24 de ore sau mai mult ne va face să ne simţit privaţi. Cea mai bună modalitate de a-ţi uşura acest repaus este să încerci să mănânci doar o dată pe zi, scrie publicaţia citată. De cele mai multe ori, oamenii îşi dau seama că, odată ce au trecut peste obiceiul de a mânca tot timpul, nu mai simt nevoia de mese suplimentare atunci când revin la o alimentaţie normală.

7. Tort la micul dejun

Să consumi tort de dimineaţă poate părea cel mai neadecvat sfat în ţinerea unei diete. Însă cercetătorii israelieni au descoperit în cadrul unui studiu că „participanţii obezi care au mâncat un mic dejun bogat în proteine, carbohidraţi, care a inclus şi un desert, au putut să îşi continue regimul cu mai multă uşurinţă decât participanţii care au mâncat un mic dejun cu puţini carbohidraţi, puţine calorii şi care nu includea dulciuri“.

Astfel, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că, mâncând dulciuri dimineaţa, pofta de dulce pe care o poţi resimţi de-a lungul zilei se reduce semnificativ.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese