Reţete pentru combaterea varicelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai frecvente la femeile între 20 şi 40 de ani, varicele sunt cauzate de statul prelungit în picioare sau de creşterea presiunii sanguine în zona picioarelor. Până la medicamente sau la operaţie, ai câteva soluţii naturale care dau rezultate foarte bune.

Îţi simţi picioarele obosite, dureroase? Iar noaptea ai crampe dureroase? În plus, la nivelul pielii observi vinişoare de sânge sparte care în timp îşi măresc dimensiunea? Natura îţi oferă un ajutor valoros pentru tratarea varicelor. Trebuie să ai răbdare şi să urmezi tratamentul cu consecvenţă până ce observi o îmbunătăţire a stării vaselor de sânge (în funcţie de stadiul lor, varicele pot chiar dispărea).

Pe lângă tratamentul natural, este indicat să eviţi să stai în picioare, iar dacă nu ai cum, ar fi bine să porţi ciorapi elastici sau bandaje care strâng. Sunt indicate şi zilele de repaus total, la pat, cu picioarele ridicate, însoţite de băi şi de masaje ale zonei afectate. Ca tratament natural, poţi alege una dintre curele de mai jos.

Pentru cură externă

1.     Se fac cataplasme cu 2 straturi de frunze proaspete, peste care se aplică un pansament pentru a păstra locul cald şi frunzele nemişcate. Se păstrează bandajul peste noapte. Varza are efect de decongestionare a ţesuturilor şi de activare a circulaţiei.

2.     Începând cu luna mai până în luna septembrie, găseşti pe câmpuri flori de gălbenele. Odată uscate, din acestea poţi prepara o infuzie concentrată, din patru linguri la un litru de apă, cu care poţi să faci băi locale. Infuzia poate fi consumată şi ca atare. Efectul gălbenelelor este de tonifiere a circulaţiei venoase şi limfatice şi de combatere a cheagurilor de sânge.

Află mai multe reţete pe clicksanatate.ro

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă