Pauza alimentară de 18 ore ascunde secretul longevităţii? Studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printr-un post intermitent nu doar că se poate ajunge la o siluetă mai suplă şi se reduce tensiunea arterială, dar acest regim alimentar ar putea fi util celor care-şi doresc să trăiască mai mult, a conchis o echipă de cercetători americani.

18 ore pe zi fără mâncare, mese programate într-un interval de 6-8 ore sau două zile pe săptămână cu regim alimentar sever de doar 500 de kilocalorii reprezintă reţeta care ne va face mai supli, ne va ţine tensiunea arterială în limite normale şi, în cele din urmă, va adăuga ani vieţii. Cel puţin aşa susţine o echipă de cercetători de la Johns Hopkins University, SUA, într-un studiu publicat la finalul anului trecut în publicaţia „New England Journal of Medicine“, citat de CNN.

Cercetarea s-a constituit într-un ghid dedicat medicilor care vor să-şi trateze pacienţii obezi, pe cei cu diabet sau boli cardiace şi prin prescrierea unei perioade de pauză alimentară.

Mark Mattson, unul dintre autorii cercetării şi profesor de neurologie, la universitatea mai sus citată, a produs în acest sens două tipuri de abordări: fie mese programate în timpul zilei într-un interval de 6-8 ore, urmate de 18 ore de pauză alimentară; fie post intermitent de cinci cu două zile, în aceste două zile urmând a se consuma doar 500 de kilocalorii.

Alimentaţie săracă în calorii, dar bogată în nutrienţi

Cercetarea este foarte nouă, astfel că Mattson recomandă medicilor să-şi ţină sub strict supraveghere pacienţii şi să introducă traptat pauzele de alimentaţie. Potrivit specialistului, alternarea celor două perioade – de alimentaţie şi de restricţie – este benefică pentru celule întrucât determină modificări ale metabolismului în sensul în care acestea îşi folosesc grăsimile acumulate pentru a produce energie.

Rezultatele studiului sunt în concordanţă cu anumite practici tradiţionale care asigură sănătatea vaselor, păstrarea abilităţilor cognitive şi, în final, asigură longevitatea. Astfel, locuitorii din insula japoneză Okinawa sunt cunoscuţi pentru faptul că trăiesc mult, în condiţiile în care alimentaţia este săracă în calorii, dar bogată în nutrienţi. Longevitatea acestora ar fi asigurată de acest stil de viaţă, plus că ei nu ajung niciodată obezi.

Cercetările au fost însă efectuate pe persoane tinere şi adulţi de vârsta a doua astfel că rezultatele nu pot fi generalizate, atrag atenţia autorii. În plus, adaugă aceştia, un astfel de regim poate creea dificultăţi persoanelor obişnuite să ia trei mese pe zi.

Aproape 40% din participanţii la studiu au tins să mănânce necontrolat în intervalele premise, a observat Frank Hu, preşedintele Departmentului de Nutriţie de la Şcoala de Sănătate Publică T.H.Chan, de la Harvard University. Acesta a explicat că, atunci când creierul este înfometat, în hipotalamus sunt eliberaţi hormoni care determină supraalimentaţia. Însă, vestea bună pentru cei care rezistă tentaţiei, e că foamea şi starea de iritare prezente iniţial dispar după două săptămâni sau o lună de la instituirea noului regim.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent