Motivele care stau la baza eşecului unei diete potrivite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începutul anului şi sărbătorile petrecute prin consumul sporit de alimente reprezintă un moment în care trebuie să ne gândim la o dietă potrivită pentru un organism sănătos.

Sărbătorile reprezintă de cele mai multe ori perioada în care suntem adepţii unei alimentaţii dezechilibrate, în care facem exces produse din carne şi dulciuri. Odată cu trecerea într-un an nou începem să ne gândim cum putem reveni la greutatea anterioară sărbătorilor, dar în acelaşi timp să nu avem probleme de sănătate.

Pot fi menţionate mai multe motive care stau la baza greşelilor pe care le facem în momentul în care vrem să ne autoimpunem o dietă bună pentru noi.

1.Confuzie asupra alegerii dietei potrivite

Reţele de pe internet care asigură „succesul” în războiul cu greutate şi sănătatea conferită este o problemă care apare în rândul celor care vor să mănânce într-un mod corect. Nu ştiu dacă urmeze dietele pe bază de carne sau cele pe bază de fructe şi legume.

2.Are loc încercarea de a slăbi cât mai repede

Scăderea în greutate într-un timp minim este aproape cea mai întânită greşeală în rândul celor care îşi doresc să arate mai bine, dar să rămână sănătoşi. Înfometarea şi trecerea radicală la un program de slăbire poate da peste cap organismul.

3.Apariţia balonărilor

Consumul în cantitate mai mare al aportului zilnic de fibre poate duce la apariţia balonărilor. Fibrele nu pot fi bine descompuse în organism şi absorbite de tractul gastro-intestinal.

4.Ceilalţi încearcă să te ademenească să consumi ceea ce mănâncă şi ei

Prietenii, familia şi cei de la locul de muncă de multe ori nu încearcă nici măcar să aibă o atitudine neutră faţă de dieta ta, aceştia alegând să ispitească pe cel aflat într-un regim alimentar.

5.Momentele de odihnă ulterioară meselor se transformă în mai multe ore de somn

În urma meselor nu trebuie neapărat să facem multă mişcare fizică, dar nici să ne programă momente în care să dormim. Digestia este îngreunată, caloriile se vor aduna, cu siguranţă.  

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei