„Mâncaţi miercurea şi vinerea doar legume şi fructe, nu drăcuiţi în trafic şi veţi fi mai aproape de Rai“. Sfaturi de post de la medicul Simona Tivadar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fructele şi legumele stau la baza oricărei diete, dar şi la baza postului

Produsele din soia precum şniţelul, cârnaţii, crenvurştii, laptele şi brânza, nu sunt altceva decât dorinţa de a păstra ideea că mâncăm de post, dar avem imaginea produselor din carne, explică Simona Tivadar, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.

„Eu  postesc fără carne. Mănânc numai peşte, brânzeturi şi, din când în când, ouă. Iarna mănânc, uneori, vită, porc sau oaie, curăţând la micron grăsimea în exces“, a declarat medicul, citat de news.ro.

Potrivit dr. Simona Tivadar, pateul vegetal, produsele de post făcute în casă sunt pseudocopii mai mult sau mai puţin comestibile ale tabelului lui Mendeleev, în timp ce foietajele, pateurile şi plăcintele din patiserii înfundă arterele coronariene din pricina grăsimilor rele pe care le conţin.

În plus, alimentele din soia precum şniţelul, cârnaţii, crenvurştii, laptele şi brânza, nu sunt altceva decât dorinţa de a păstra ideea că mâncăm de post, dar avem imaginea produselor din carne.

„Dacă salata cu cartofi este înecată în ulei, îmbunătăţită cu seminţe de floarea-soarelui şi dovleac, nu va plăcea colecistului. Ghiftuiala cu produse de acest fel nu are legătură cu postul“, explică Simona Tivadar.

Medicul nutriţionist mai spune că din copilărie îşi aminteşte că postul înseamnă asceză, mâncare cât mai simplă, făcută în casă: „Plăcinte cu varză şi lobodă coapte în cuptorul de pâine, ulei de la «moara» satului, obţinut prin reală presare la rece, între pietre şi adaugat cu multă parcimonie în unele mâncăruri, dar doar în zilele cu dezlegare la untdelemn. Câteva fructe uscate sau nuci, mămăligă şi fasole, cartofi copţi cu salată de varză murată sau zeamă de varză“.

Persoanele care nu pot ţine postul cu mâncare sănătoasă, făcută în casă, mai bine renunţă, mai spune medicul diabetolog.

„Mâncaţi miercurea şi vinerea doar legume şi fructe, nu drăcuiţi în trafic şi veţi fi mai aproape de Rai. Altfel vă apropiaţi mai mult de bypass-ul coronarian sau veşnica pomenire, nu neapărat duioasă“. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”