Iaurtul conţine mai mult zahăr decât cola

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nutriţioniştii ne sfătuiesc să cumpărăm iaurt natural şi să adăugăm noi fructele care ne plac

Iaurtul, chiar şi ce organic, este plin de zahăr, potrivit unui studiu citat de bbc.com. Marea Britanie a pus la punct un program naţional de reducere a consumului de zahăr şi speră ca, până în 202, să obţină rezultate notabile.

Multe iaurturi care se află la vânzare sunt pline de zahăr, iar populaţia n-ar trebuie să se legene în iluzia că optează pentru produse sănătoase, este avertismentul cercetătorilor.

Concluzia  lor vine după ce au analizat circa 900 de iaurturi aflate la raft în Marea Britanie.  Cercetătorii de la Universitatea Leeds au ajuns la concluzia că iaurtul, chiar şi cel organic, conţine mai mult zahăr la suta de grame decât cola. Doar cel grecesc poate fi clasificat ca având un conţinut mai mic de zahăr.

Studiul a fost publicat în BMJ Open vine în sprijinul eforturilor făcute de autorităţi de a încuraja producţia de alimente cu mai puţin zahăr în vederea unui consum mai mic în rândul populaţiei.

Iaurtul a fost identificat ca unul dintre produsele la care autorităţile de sănătate britanice doresc să înregistreze progrese în acest sens. Cercetarea vine la scurtă vreme după ce autorităţile au lansat Programul naţional de reducere a consumului de zahăr.

Fără ca acest lucru să fie o surpriză, iaurtul desert conţine cel mai mult zahăr - 16,4 grame la suta de grame de produs, potrivit aceleiaşi surse. Categoria mai include şi alte produse care nu conţin iaurt de tipul cremelor de ciocolată şi de caramel.

Al doilea tip de iaurt cel mai bogat în zahăr a fost identificat ca fiind cel organic – 13,1 grame la sută.

Iaurturile pentru copii conţin, de regulă, 10,8 grame la sută, adică mai mult de două cuburi de zahăr, mai arată sursa citată. Prin comparaţie, o cola tipică are 9 grame de zahăr.

Autorităţile sanitare naţionale au recomandat ca copiii de 6 ani să consume maximum 19 grame de zahăr, sau cinci cuburi pe zi, iar cei de 10 ani, maximum 24 de grame.

Pentru a fi considerat ca având puţin zahăr, un produs nu trebuie să depăşească 5 grame la sută. Doar 9% din produse au fost identificate ca respectând acest prag.

Cât zahăr este conţinut în sortimentele de iaurt (%)

Desert - 16,4 grame

Organic -  13,1 grame

Cu arome – 12 grame

Cu fructe – 11,9 grame

Pentru copii – 10,8 grame

Obişnuit – 9,2 grame

Băuturi – 9,1 grame

Natural sau grecesc – 5 grame

Autorităţile britanice doresc ca, până în 2020, consumul de zahăr să fie redus cu 20%. Deja primii paşi în acest sens au fost făcuţi şi rezultatele se văd, potrivit dr.  Alison Tedstone, directorul Programului.

Potrivit dr. Bernadette Moore, conducătorul studiului, a declarat că populaţia, inclusiv părinţii, ar trebui să fie surprinşi de cât de mult zahăr există în iaurt. „Sfatul meu este de a cumpăra iaurt natural pe care să-l mixeze fiecare acasă cu fructele preferate“.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie