Efectul placebo este real. Cercetătorii au constatat că poate ajuta la ameliorarea simptomelor depresiei

0
0
Publicat:


O echipă de cercetători care și-a propus recent să studieze efectele antidepresive ale ketaminei a dat peste un fenomen medical, potrivit Yahoo Life!. Concluzia a fost că efectul placebo poate funcționa ca antidepresiv.

Studiul „dublu-orb” desfășurat la Școala de Medicină Stanford a recrutat pacienți supuși unei intervenții chirurgicale planificate, care sufereau și de depresie. Toți au fost de acord să primească ketamină în timp ce erau sub anestezie și să raporteze efectele asupra stării lor de spirit în timpul recuperării.

Anesteziștii erau interesați să optimizeze starea paciențiilor înainte de operații.

„Știam despre ketamină că este un medicament antidepresiv foarte rapid", spune Theresa Lii, cercetător clinic la Universitatea Stanford și unul dintre autorii principali ai studiului publicat luna trecută în Nature Mental Health.

Ca să evalueze corect rezultatele, jumătate dintre participanți au primit un placebo de soluție salină. Toți dormeau și niciunul dintre participanți nu a știut dacă a primit medicamentul real sau placebo cu soluție salină.

Cercetătorii se așteptau ca pacienții care au primit ketamină să fie mai puțin deprimați după operație, iar pacienții care au primit placebo să nu raporteze nicio schimbare.

Nu s-a întâmplat întocmai, deși un număr semnificativ de participanți care au primit ketamină au constatat că starea lor de spirit s-a îmbunătățit după operație.

„Un pacient căruia i s-a administrat placebo a spus că efectul i-a schimbat viața”

Partea cea mai interesantă  a fost că un pacient a descris efectul ca fiind unul care i-a schimbat viața, însă acel pacient se afla în grupul placebo. De fapt, grupul placebo și cel căruia i s-a administrat ketamină au avut aceleași rezultate pozitive după tratament.

Practic, echipa de cercetători a descoperit un fel de antidepresiv care se află în creier: se numește efect placebo, notează YahooLife!

Ce este placebo?

Placebo-urile, numite și medicamente „impostor" sunt folosite de cercetători pentru a măsura efectele medicamentelor reale, cel mai adesea cu așteptarea de a nu funcționa.

Uneori însă, ele funcționează surprinzător de bine și pot fi chiar la fel de eficiente ca unele medicamente pentru ameliorarea durerii.

Studiile de cartografiere a creierului arată că efectul placebo se produce în cadrul acelorași mecanisme ale creierului legate de dopamină care răspund la opiacee sau ketamină, arată sursa citată.

Pot pastilele placebo să îmbunătățească anumite stări de sănătate?

Chiar dacă nu pot micșora o tumoare sau repara spontan țesutul muscular, potrivit studiilor, efectul placebo  poate ameliora orice, de la greață și durere la depresie și chiar simptome ale sindromului IBS, ale bolii Parkinson și ale glaucomului.

Prin intermediul instrumentelor de realitate virtuală și al cartografierii creierului, ea a descoperit că genetica, tendințele psihologice și credințele culturale pot contribui la răspunsurile placebo.

 Amintim că, deşi foarte mult timp, medicii au refuzat să creadă în efectul placebo, de mai bine de jumătate de secol specialiştii au început să acorde o importanţă mărită fenomenelor care se petrec la nivelul creierului şi cum pot fi îmbunătăţite şansele de vindecare.

„Placebo este o inducere psihologică şi are efect măsurabil asupra stării somatice de sănătate. Mai exact, placebo înseamnă obţinerea îmbunătăţirii stării de sănătate prin administrarea unei substanţe inactive farmacologic, efect care este măsurabil şi cuantificabil şi care, de multe ori, este comparabil cu efectul unui anumit medicament. De cele mai multe ori, acest efect placebo se utilizează în studiile clinice pentru a măsura eficacitatea unei substanţe medicamentoase. Mai exact, o substanţă este eficientă medicamentos dacă are efecte asupra stării de sănătate mult mai mari decât ale unei substanţe inactive, adică placebo”, a explicat pentru „Adevărul”, dr. Valentin Boldea, medic de familie.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump