De ce unii oameni nu se gândesc niciodată la îmbătrânire. Sfatul unui cunoscut psiholog

0
Publicat:

Îmbătrânirea este asociată de mulți dintre noi cu boala și neputința. Nu trebuie totuși să fie așa. Secretul stă în modul în care ne controlăm gândurile și emoțiile, dar și în funcție de cum ne programăm mintea.

Mulți dintre noi nu se gândesc niciodată la îmbătrânire FOTO Shutterstock

Foarte puțini dintre noi se gândesc la îmbătrânire. Își trăiesc viața ca și cum vor fi veșnic tineri și se lovesc inevitabil de problemele specifice vârstei a treia atunci când ajung acolo. Răspunsul este foarte simplu.

Îmbătrânirea este asociată cu moartea, iar mulți dintre noi nu au educația necesară pentru a trata această etapă importantă din viața lor cu maturitatea necesară. Ajung astfel să sufere de numeroase boli fizice și mentale pentru că, pe lângă igiena fizică zilnică, nu și-au luat din timp și măsuri de igienă mentală și emoțională.

„Cei care se gândesc că într-o zi vor îmbătrâni, o fac, din păcate, din frică și din neacceptare. În topul fricilor este frica de moarte. Îmbătrânirea este preambulul acestui eveniment care îi sperie aproape pe toți”, explică psihologul Stelian Chivu.

Mircea Eliade a spus într-un cunoscut citat „cine moare înainte să moară, nu mai moare după ce moare”. Frica de îmbătrânire apare, de regulă, odată cu primul fir de păr alb pe care îl descoperim și se accentuează și în funcție de percepția fiecăruia dintre noi asupra vârstei.

Îmbătrânirea se manifestă diferit la fiecare dintre noi

„Un copil nu va avea frica de îmbătrânire pentru că el nu a intrat în programele psihologice ale îmbătrânirii. Vârstnicii trăiesc de multe ori în trecut și se gândesc cum va fi viața lor de acum încolo. Sunt puține persoane de vârsta a treia care nu se gândesc la bătrânețe și acestea sunt persoane care se cunosc foarte bine, își controlează bine gândurile și emoțiile și trăiesc doar în prezent”, face psihologul Stelian Chivu o scurtă comparație.

Psihologul Stelian Chivu FOTO arhiva personală

Îmbătrânirea este finalmente un aspect ce ține de percepția fiecăruia și de modul în care se raportează la acesta. Dacă se gândește doar la asta și la faptul că se va îmbolnăvi și nu va avea cine să îi îngrijească, efectele acestei gândiri se vor produce mai repede și se vor amplifica.

Creierul oferă primele semne ale îmbătrânirii. Dacă persoana în cauză consumă în exces alcool, droguri sau este supusă constant stresului, creierul se va uza mult mai repede, iar procesul de îmbătrânire se va accentua.

Cum să ne menținem creierul tânăr

Sunt persoane care se programează singure să îmbătrânească mai repede. Am avut un pacient care spunea că are casă, mașină și a ieșit la pensie, iar acum își pregătea locul de veci. Este genul de gândire toxică, care ne poate face mult rău”, avertizează psihologul Stelian Chivu.

Ca să menținem creierul tânăr este necesar să facem constant mișcare sau sport, să fim echilibrați psihic și emoțional, iar gândurile să fie mereu pozitive, spune specialistul. Putem chiar să ne programăm mental la o vârstă cât mai tânără, iar acest program se va manifesta la nivel celular când o trăim la nivel emoțional  și o manifestăm fizic.

„Asta înseamnă să ne simțim mai tineri decât vârsta biologică pe care o avem, iar creierul va transmite această stare întregului organism, care se va comporta ca atare”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea