Dacă dormi mult, suporţi mai bine durerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă ne culcăm târziu noapte de noapte şi ne trezim devreme, suntem mai sensibili la durere FOTO: Shutterstock

Cu cât dormim mai multe ore pe noapte, cu atât devenim mai toleranţi la durere, spun specialiştii. De altfel, ei recomandă ca, mai ales înaintea unor intervenţii stomatologice sau chirurgicale, să încercăm să ne odihnim cât mai bine.

Oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetare a Tulburărilor de Somn din SUA au descoperit încă un beneficiu al somnului. Faptul că îmbunătăţeşte memoria, că stimulează capacitatea de concentrare şi că „trezeşte“ logica sunt binecunoscute. Studiul american a demonstrat însă că un somn odihnitor, de aproximativ opt ore pe noapte, ne ajută şi să suportăm mai bine durerea.

Tolerăm mai bine durerea

Cei 18 voluntari care au participat la cercetare erau sănătoşi, dar privaţi de somn. Starea de oboseală a fost măsurată cu ajutorul unui chestionar numit Multiple Sleep Latency Test (un test care cuantifică starea de somnolenţă a participanţilor).

O parte din voluntari au mers la culcare la ora obişnuită timp de patru nopţi la rând. Celorlalţi li s-a cerut să stea în pat zece ore, indiferent când adorm şi când se trezesc. Aceştia din urmă au dormit, în medie, cu 1,8 ore mai mult decât participanţii care au mers la culcare la ora lor obişnuită.

Şi înainte şi după realizarea experimentului, voluntarilor le-a fost măsurată toleranţa la durere. Mai exact, ei trebuia să ţină un deget pe o sursă de căldură atât cât puteau suporta. Rezultatele au arătat faptul că participanţii care au dormit mai mult şi-au îmbunătăţit toleranţa la durere pe parcursul studiului. La final, ei au putut să ţină degetul pe sursa de căldură un interval de timp cu 25% mai mare decât ceilalţi.

Acest studiu a arătat că efectul somnului de reducere a sensibilităţii la durere este mai puternic chiar decât cel al codeinei, după cum a reieşit dintr-un studiu anterior.

Previne inflamaţiile

Explicaţia oferită de specialişti este că respectarea programului necesar de somn previne formarea în organism a unor substanţe proinflamatoare, numite citokine.

„Durerea este forma de manifestare a unei inflamaţii din corp şi studiile au arătat că privarea de somn duce la formarea citokinelor, interleukinei 6 şi factorului de necroză tumorală alpha, toate aceste fiind substanţe care stimulează inflamaţiile“, precizează Timothy Roehrs, liderul cercetării.

„Rezultatele noastre arată cât de important este un somn odihnitor în cazul persoanelor care suferă de afecţiuni însoţite de durere cronică sau ca metodă de pregătire pentru anumite intervenţii stomatologice ori chirurgicale“, conchide prof. dr. Timothy Roehrs.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG