Cum îți poți antrena creierul pentru a avea o minte nouă și puternică. Exercițiul simplu care nu dă greș niciodată

0
Publicat:

Cu antrenamentul potrivit, creierul va aduce coerență între minte, emoții și corp, iar asta înseamnă vitalitate, echilibru interior, fericire, concentrare, o memorie mai bună și capacitatea de a ieși cu bine din situații limită.

Exercițiul trebuie repetat zilnic timp de 21 de zile pentru a se vedea efectele FOTO arhivă Adevărul

Numeroase studii psihologice efectuate în ultimii ani au evidențiat că mulți dintre noi cad pradă programelor negative pe care le preiau din familie, de la anturaj sau din societate.  Din acest motiv au de suferit psihic și emoțional atât pe plan personal, cât și familial.

Ca să ne schimbăm realmente viața avem nevoie de o nouă minte, iar asta înseamnă conștientizare, eliminarea programelor mentale care ne fac rău și înlocuirea lor cu programe pozitive, constructive.

Pentru a face ca acest lucru să se întâmple e necesar să ne antrenăm creierul, ca orice alt mușchi al corpului, pentru a permanentiza aceste schimbări la nivel mental și emoțional, iar odată cu asta ne vom schimba și viața.

„Așa cum ne antrenăm corpul fizic la o sală de fitness, în mod asemănător ne putem antrena și creierul cu ajutorul minții. Activitatea mentală conștientă sau inconștientă este influențată de activitatea neuronală. Este necesar să se înțeleagă că modul în care lucrăm cu mintea schimbă efectiv creierul”, explică psihologul Stelian Chivu.

Control, învățare și selecție

La început, schimbările vor fi mici și vor ține puțin, dar pe măsură ce lucrăm cu propriul creier, acestea vor deveni din ce în ce mai profunde și se vor instala pe termen lung. Explicația este simplă. Potrivit specialistului, neuronii care lucrează împreună dau coerență creierului, iar acest lucru se manifestă pe toate planurile.

„Când mintea este antrenată, apare la pachet, ca să spun așa, mai multă fericire, dragoste, echilibru interior și înțelepciune. Antrenarea minții se bazează pe trei funcții neuronale: control, învățare și selecție”, punctează psihologul Stelian Chivu.

La capitolul învățare e nevoie de timp pentru a ne antrena mintea, pentru autocontrol e necesar să fim perseverenți, iar ca să învățăm să fim selectivi trebuie să combinăm înțelepciunea cu experiența. Ca să dobândim aceste abilități trebuie să devină un obicei ca să ne antrenăm zilnic mintea.

„Am lucrat cu persoane care după 5 minute voiau rezultate care se obțin în ani de zile. Tocmai de aceea este important să ne setăm așteptările în zona rezonabilului și să lucrăm constant cu propria minte”, ține să precizeze psihologul Stelian Chivu.

Frecvența pe care ne setăm creierul ne poate schimba viața

Toate aceste transformări la nivel mental devin vizibile prin analizarea undelor cerebrale, impulsuri pe care creierul le produce în urma anumitor activități neuronale, cum sunt rugăciunile, meditațiile și relaxarea.

„Este un proces care implică electricitate și magnetism și se măsoară în frecvența cerebrală pe care o avem la un moment dat. Frecvența cerebrală ne influențează starea și implicit și viața”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Neuronii folosesc electricitatea pentru a comunica între ei prin impulsuri. Undele cerebrale pot fi lente, moderate și rapide și pot acționa la nivel de act reflex sau pot fi accesate în funcție de activitatea pe care o are propriul creier.

Avem nevoie doar de o foaie A4 și o cariocă

Modul în care creierul nostru funcționează este influențat de trei factori: ce gândim, ce simțim și ce facem.  Specialistul oferă un exercițiu simplu prin care ne putem antrena mintea și ne dezvoltăm creierul. Avem nevoie doar de o foaie A4 și o cariocă, dar putem folosi la fel de bine și un pix.

„Se desenează un cerc cât mai mare, cu un punct în mijloc. În prima parte a exercițiului e necesar să ne concentrăm atenția asupra punctului, la distanța propriului braț, până când cercul are tendința să dispară. În cea de-a doua parte ne vom focusa asupra cercului, iar când am ajuns la nivelul maxim de concentrare, punctul din centru va tinde să dispară”, explică psihologul Stelian Chivu.

Prima etapă a exercițiului, concentrarea focusată, este o modalitate prin care cel care se antrenează își va mări capacitatea de a fi conștient, prezent, atent la ceea ce face, cu o memorie mai bună și capabil să iasă dintr-o situație limită. În egală măsură își ascute simțurile și percepe mai puternic lumea exterioară.

În același timp, cei care vor practica exercițiul vor constata că avalanșa de gânduri din minte se va potoli, pe măsură ce undele cerebrale de tip Alfa își fac simțită prezența din ce în ce mai mult. Cea de-a doua fază a exercițiului, concentrarea expansionată, ajută la interiorizare, focusare și facilitează intrarea creierului într-o stare de coerență.

În acest fel vom scăpa de o parte din oboseala fizică, dar și de oboseala psihică în mod special. Specialistul recomandă acest exercițiu propriilor pacienți când reclamă dureri de cap.

„Când creierul este coerent, transmite echilibru întregului corp. În acest mod, organismul obține energia vitală de care are atâta nevoie. Dacă acest exercițiu este făcut timp de 21 de zile, 3 minute pe zi, va asigura un echilibru între simțurile orientate, de regulă, spre exterior și va aduce coerență între minte, emoții și corpul fizic, conchide psihologul Stelian Chivu.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”