Culoarea din dormitor face somnul uşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nuanţa pe care o alegem pentru a ne zugrăvi pereţii din dormitor joacă un rol mai important decât credem atunci când vine vorba de calitatea somnului.

Un studiu efectuat recent de Travelodge şi publicat de Daily Mail a arătat că unele culori te pot ajuta să dormi ca un prunc, iar altele îţi răpesc din minutele de odihnă.

Astfel, albastrul deschis se pare că are efect calmant asupra ritmului bătăilor inimii şi asupra tensiunii arteriale, atribute care te ajută să dormi liniştit cel mai lung timp: 7 ore şi 52 de minute. La polul opus se situează violetul. Este prima pe lista culorilor care trebuie evitate pentru că induce o stare de agitaţie, te stimulează mental şi nu te ajută să te deconectezi după o zi agitată. Prin urmare dormi prost şi puţin, doar 5 ore şi 56 de minute, şi ai şanse mari să te trezeşti prost dispus din cauza coşmarurilor. Maronul şi griul trebuie lăsate şi ele deoparte pentru că favorizează instalarea stărilor de depresie. Ai grijă, argintiul stimuleză exerciţiul fizic, asta dacă nu vrei să-ţi transformi locul în care pui capul pe pernă în sală de aerobic.

Interzis la roşu

Şi activitatea sexuală depinde într-o anumită măsură de cum îţi vopseşti camera. Astfel, cuplurile care aveau dormitoarele decorate în nuanţa caramelului făceau dragoste în medie de trei ori pe săptămână. Ironic, amorezii care au optat pentru culoarea pasiunii, roşu, au mărturisit că au parte de doar o partidă de sex pe săptămână.  

Chris Idzikowski, expert in somnologie la Centrul pentru Dormit din Edinburgh, consideră rezultatele studiului interesante şi explică legătura dintre calitatea somnului şi culori: “În structura retinei există receptori specializaţi, numiţi celulele ganglionare, care sunt foarte sensibili la culoarea albastru, spre exemplu. Aceşti repecetori trimit informaţia într-o zonă profundă a creierului care controlează ritmul biologic de 24 de ore. Interacţiunea dintre lumină, somn şi starea de veghe, la persoanele care au probleme cu somnul, este esenţială pentru buna funcţionare a corpului.”

Orele de odihnă în funcţie de culoare

Albastru  - 7 ore 52 de minute

Galben - 7 ore 40 de minute

Verde  - 7 ore 36 de minute

Argintiu - 7 ore 33 de minute

Portocaliu - 7 ore 28 de minute

Roşu  - 6 ore 58 de minute

Auriu - 6 ore 43 de minute

Gri  - 6 ore 12 minute

Maron - 6 ore 05 minute

Violet - 5 ore 56 de minute

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani