Contează CE punem în farfurie, dar şi CUM mâncăm
0Obiceiuri precum vorbitul şi băutul apei în timpul mesei, mestecatul pe fugă şi combinarea haotică a alimentelor pot transforma o mâncare bună într-una indigestă şi nehrănitoare. Dacă suntem relaxaţi atunci când mâncăm şi dacă ne asigurăm o atmosferă liniştită la masă, digestia va fi mult mai bună.
Dacă ţi-ai propus să mănânci sănătos, nu este suficient să alegi alimente fără aditivi şi fără grăsimi ori să le eviţi pe cele care conţin sare sau zahăr în exces. Pe lângă acestea, trebuie să acorzi atenţie şi modului în care combini alimentele, precum şi obiceiurilor pe care le ai în timpul mesei. Buna funcţionare a sistemului nostru digestiv depinde de toate aceste aspecte.
Pastele, nu la aceeaşi masă cu carnea
Fiecare aliment este digerat într-un timp diferit, în funcţie de cât de concentrat este. „Stomacul omului nu poate prelucra mai mult de o mâncare concentrată odată. Orice aliment care nu este fruct sau legumă crudă este mâncare concentrată. Stomacul produce sucuri gastrice în momente diferite şi, având compoziţii diferite, în strânsă corelaţie cu tipul proteinelor ce urmează a fi digerate, neputând face faţă unor asocieri complexe de proteine", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Aşadar, ideal ar fi să mâncăm un singur aliment concentrat la o masă.
Un amestec deloc recomandat este cafeaua cu lapte. Pe lângă faptul că laptele scade efectul stimulant al cafelei (lucru bun dacă bem cafea în cantitate mare sau seara), amestecarea celor două creşte durata de digestie. Acelaşi lucru se întâmplă şi când bem ceaiul cu lapte. Deloc fericită este şi asocierea produselor din carne cu lapte.
În urma reacţiei dintre proteinele din lapte şi sucul gastric, se formează un înveliş „izolator" pe bucăţelele de carne, acestea nemaiputând fi digerate. Alte combinaţii care blochează digestia sunt proteinele animale cu amidonoasele: friptură cu cartofi, indiferent de modul în care-i preparăm, carne cu spaghete sau cu alte paste făinoase, produse de patiserie cu umpluturi de carne. De asemenea, grăsimile şi alimentele grase nu trebuie combinate cu amidonoasele şi cu zaharurile, iar fructele şi zaharurile nu se mănâncă în acelaşi timp cu amidonoasele.
Ciorba la primul fel diluează sucul gastric
Importantă pentru digestie este inclusiv ordinea în care consumi alimentele. Un obicei greşit la români este servirea ciorbei ca prim fel de mâncare. Aceasta diluează sucurile gastrice şi încetineşte astfel procesul de digestie. Prin acelaşi mecanism este afectată digestia şi atunci când bem apă în timpul mesei. La începutul mesei, mult mai indicată este o salată, care va stimula secreţia sucurilor gastrice. Multe persoane au obiceiul de a mânca fructe la finalul mesei, convinse fiind că vor accelera astfel digestia. Dimpotrivă, ne spune specialistul, ele produc fermentaţie dacă sunt consumate astfel. Cel mai indicat este să le mâncăm între mese.
Alungă nervii de la masă!
Dacă suntem stresaţi şi nervoşi în timp ce mâncăm, este puţin probabil să avem o bună digestie. „Creierul comunică cu stomacul prin nervul vag. De aici şi expresia populară «nervi la stomac». Stresul perturbă întreg sistemul gastrointestinal", explică profesorul Mencinicopschi. Vorbitul şi fumatul la masă sunt alte două obiceiuri nocive. Ele ne determină să înghiţim o cantitate mare de aer, ce va provoca disconfort abdominal, uneori greaţă şi chiar vărsături. Atenţie şi la ora la care iei cina! Ar trebui să mănânci cu două-trei ore înainte de a merge la culcare dacă nu vrei să suferi arsuri gastrice, dureri abdominale şi insomnii.
Mestecă mâncarea pe îndelete!
Alimentele trebuie mestecate foarte bine, până la fluidizarea lor. Mărunţirea lor este bună, pe de o parte, pentru stomac, pentru că nu mai trebuie să secrete mult suc gastric, iar pe de alta pentru siluetă, căci ajungem astfel să mâncăm mai puţin. Stomacul are nevoie de cel puţin 15 minute pentru a transmite creierului senzaţia de saţietate. Mestecând mai lent, ne potolim foamea cu o porţie mai mică de mâncare. Sunt necesare minimum 20 de mişcări masticatorii pentru fiecare înghiţitură.