Combinaţia ideală anticancer pentru bărbaţi: soia cu roşii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbaţii de peste 50 de ani ar trebui să mănânce zilnic roşii şi produse din soia, cum este tofu FOTO: Shutterstock

Fiecare dintre cele două alimente conţine substanţe eficiente în prevenirea şi combaterea cancerului de prostată, dar împreună alcătuiesc o armă anticancer şi mai puternică, susţin oamenii de ştiinţă.

Aproape 900.000 de bărbaţi români de peste 50 de ani au probleme cu funcţionarea prostatei, iar o parte dintre aceştia suferă sau vor suferi de cancer de prostată, arată statisticile. Oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din Illinois au descoperit o armă eficientă şi naturală împotriva acestei forme agresive de cancer: combinaţia de soia cu roşii.

„În cadrul studiului am folosit şoareci de laborator modificaţi genetic să dezvolte o formă agresivă de cancer de prostată. Chiar şi în această situaţie, animalele care au consumat roşii cu soia nu au prezentat nicio leziune canceroasă pe tot parcursul cercetării, în timp ce toţi şoarecii din grupul de control – care nu au primit combinaţia salvatoare – au dezvoltat boala“, a explicat profesorul John Erdman, profesor de ştiinţă a alimentaţiei şi a nutriţiei din cadrul Universităţii din Illinois.

Încă de la vârsta de 4 săptămâni, animalele au fost hrănite fie cu pudră de roşii integrale, fie cu germeni din soia, fie cu o combinaţie între cele două, fie cu o dietă care nu a cuprins niciunul dintre ingredientele salvatoare.

„Şi în cazul şoarecilor hrăniţi doar cu roşii, doar cu soia şi în cazul celor care au beneficiat de combinaţia dintre cele două au prezentat o reducere considerabilă a riscului de cancer de prostată. Dar combinaţia a dat, de departe, cele mai bune rezultate. Doar 45% din animalele hrănite cu mixul salvator au dezvoltat boala, comparativ cu 66% din cele care au primit doar roşii sau doar soia“, a precizat profesorul Erdman.

De ce e bună soia

Cancerul de prostată este tipul de cancer cel mai diagnosticat la bărbaţi, dar cei depistaţi în fazele incipiente au şanse 100% de succes dacă primesc tratament din timp. La bărbaţii în vârstă, de peste 60 de ani, acest tip de cancer evoluează lent şi agresiv, potrivit medicalnewstoday.com.

În compoziţia germenilor de soia există nişte substanţe numite izoflavone care oferă protecţie împotriva cancerului. De altfel, în ţările unde soia se consumă cu regularitate, cum sunt cele din Asia, cancerul de prostată are o incidenţă foarte redusă.

Care este reţeta anticancer?

Trei-patru roşii de dimensiuni medii şi două porţii de alimente pe bază de soia pe zi, atât ar trebui să consume bărbaţii de peste 50 de ani pentru a se proteja de cancerul de prostată. „Este mai bine să mâncăm o roşie întreagă, preferabil bio, decât să luăm suplimente cu licopen, substanţa de bază din compoziţia roşiilor. De asemenea, e mai bine să bem un pahar cu lapte din soia decât să luăm suplimente cu izoflavone. Atunci când mănânci alimentul integral, beneficiezi de toate calităţile lui, de toţi compuşii bioactivi, iar organismul îi absoarbe mai uşor“, recomandă Erdman.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”