Ce trebuie să faci pentru a îmbătrâni sănătos. Sfaturile unui medic geriatru

0
Publicat:

În calitate de medici cu pregătire specifică în tratarea adulților în vârstă, geriatrii își pot da imediat seama care sunt acei oameni care trăiesc o bătrânețe sănătoasă și satisfăcătoare, în comparație cu cei care se chinuie în ultimii lor ani de viață. Există un un indicator major care arată că cineva îmbătrânește bine.

Relațiile cu ceilalți, foarte importante la vârste înaintate FOTO Pexels

Importanța relațiilor și boala sigurătății

„A îmbătrâni bine înseamnă mult mai mult decât a rămâne sănătos sau în formă”, spune Dr. Theresa A. Allison, profesor de Medicină și Medicină de Familie și Comunitate în Divizia de Geriatrie de la Universitatea din California, San Francisco.

Ca medic geriatru, ea afirmă că „a îmbătrâni bine” înseamnă și a avea un angajament semnificativ în viața de zi cu zi, conform Yahoo Life.

Acest lucru s-ar putea traduce prin timpul petrecut cu cei dragi sau făcând o activitate care ne aduce bucurie.

„Pentru mulți oameni, îmbătrânirea bine implică menținerea unui sentiment apartenență, fie el pe plan spiritual, politic sau legat de ceva din lumea înconjurătoare”, spune Dr. Allison.

Ca parte a cercetării sale despre ce înseamnă să îmbătrânești bine, dr. Allison a petrecut doi ani studiind oamenii care locuiesc într-un azil de bătrâni și a scris despre descoperirile ei în jurnalul „The Gerontologist”.

Dr. Allison a descoperit că a avea relații semnificative cu oamenii din jur și angajarea în activități semnificative sunt foarte importante pentru bunăstarea cuiva. Datele statistice care arată că izolarea este legată de un risc mai mare de boli cardiovasculare, diabet, o scădere a funcției cognitive și un risc mai mare de depresie și anxietate.

Dr. Allison adaugă că, pentru adulții în vârstă a căror cogniție sau funcție fizică devine afectată, relațiile devin importante și dintr-un alt motiv.

„Când memoria sau abilitățile noastre fizice scad, avem nevoie de alți oameni care să ne ajute cu lucrurile pe care nu le mai putem face singuri”, spune ea.

În ceea ce privește implicarea în activități semnificative, dr. Allison spune că aceasta variază foarte mult de la o persoană la alta. Exemplele includ petrecerea timpului în natură, a face ceva creativ, a face activități bazate pe credință, a petrece timp cu un animal de companie, a călători sau a lucra în comunitate.

Sfaturi pentru a trăi o viață mai plină de sens

În cercetările sale, dr. Allison a văzut, de asemenea, importanța evoluției pe plan intelectual și spiritual. Există și alte studii care susțin această ipoteză.

În ceea ce privește creșterea intelectuală, sunt recomandate activități precum cititul, scrisul și jocurile de societate, lucruri care au fost legate științific de performanțe cognitive mai ridicate.

Un alt studiu a constatat că puzzle-urile sau cântatul la instrumente muzicale au avut efecte similare.

Când vine vorba de creștere spirituală, studiile au relevat că spiritualitatea este legată de îmbătrânirea pozitivă. Cercetările arată că religia și spiritualitatea sunt adesea o sursă de confort și putere pentru persoanele în vârstă. De asemenea, servește ca o modalitate de socializare.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”