Ce trebuie să evităm atunci când avem dureri cronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roşiile cresc aciditatea gastrică şi, de aceea, nu trebuie adăugate în salate dacă ai gastrită sau ulcer

În general, dieta joacă un rol important în reducerea în intensitate a proceselor inflamatorii care dau dureri cronice. De aceea, există câteva alimente pe care este mai bine să le eviţi. Află care sunt acestea.

Roşiile şi ceapa, interzise în ulcer

În prezent, pentru bolnavii de ulcer nu mai există un regim prestabilit precum în urmă cu câţiva ani, ci fiecare trebuie să-şi adapteze alimentaţia în funcţie de modul în care tolerează un aliment sau altul. Cu toate acestea, s-a observat că există o serie de alimente care, în unele cazuri, accentuează durerea. Printre acestea se numără ceapa şi roşiile, care cresc aciditatea gastrică şi determină arsuri şi sângerări la nivelul mucoasei gastrice. Din categoria alimentelor cu acelaşi tip de efect mai fac parte condimentele, citricele, băuturile carbogazoase şi dulciurile concentrate (bomboane, prăjituri) îndeosebi dacă sunt consumate pe stomacul gol. De asemenea, se recomandă evitarea meselor abundente, întrucât sucul gastric se secretă în cantităţi mari şi produce arsuri la nivelul mucoasei.

Atenţie la produsele lactate!

Persoanele care suferă de fibromialgie (afecţiune caracterizată prin durere difuză şi prin sensibilitate în muşchi şi în ţesuturile moi) ar trebui să evite laptele şi derivatele din lapte, deoarece studiile au arătat că accentuează episoadele de durere. Pentru a şti cu exactitate care sunt alimentele ce accentuează durerea şi, totodată, întreţin starea de oboseală ce însoţeşte frecvent această boală, medicii recomandă ţinerea unui jurnal.

Depresia ne face mai sensibili

Persoanele care suferă de durere cronică ar trebui să evite stările de depresie, deoarece, în caz contrar, vor resimţi mai acut durerea. Pentru a preveni depresia, se recomandă un stil de viaţă sănătos, bazat pe o alimentaţie echilibrată şi pe mişcare moderată. Prin urmare, se vor evita prăjelile, rântaşurile, afumăturile şi alimentele de tip fast-food care conţin grăsimi saturate ce sărăcesc organismul de nutrienţi, necesari pentru menţinerea stării de bine. Studiile au arătat că persoanele care mănâncă alimente de tip fast-food de două ori pe săptămână prezintă un risc cu 58 la sută mai mare de a suferi de depresie.

Fără carne în caz de muşcătură de căpuşă

Muşcătura de căpuşă provoacă boala Lyme, care „copiază" simptomele a circa 200 de afecţiuni, printre care gripa, scleroza multiplă, boala Parkinson sau reumatismul. În centrul acestora însă se află durerea cronică care poate fi moderată sau severă. Deoarece este o afecţiune rară, încă nu există studii în acest sens, însă, din mărturiile unor bolnavi, s-a ajuns la concluzia că, prin consumul frecvent de carne, chiar şi în cantităţi mici, durerea se accentuează. Carnea poate fi înlocuită cu soia, deoarece, deşi este bogată în proteine, nu are acelaşi efect de accentuare a durerilor.

Glutenul, la risc

Durerile abdominale apar frecvent la bolnavii care suferă de boala celiacă (intoleranţa la gluten), însă pot fi controlate prin renunţarea la grâu, orz, secară şi derivatele lor.

 Persistă între patru şi şase luni

În general, durerea este un simptom prin care corpul anunţă prezenţa unei afecţiuni. Aceasta se numeşte durere acută şi, de obicei, dispare odată cu vindecarea. Există însă aşa-numita durere cronică, ce poate persista de la patru până la şase luni. Potrivit medicilor, durerea cronică este fie un simptom al unor afecţiuni (de exemplu, bolile reumatice şi digestive), fie o afecţiune în sine (după tratarea cauzei, nervii afectaţi continuă să transmită semnale dureroase).

Specialistul nostru

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi
Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, Bucureşti

Există o serie de afecţiuni care sunt însoţite de durere cronică, dar care poate fi ţinută sub control prin respectarea câtorva reguli simple de alimentaţie. În general, persoanele care se confruntă cu o astfel de problemă ar trebui să evite grepfrutul, deoarece studiile au arătat că acest fruct interferează cu medicaţia antalgică: pe de o parte creşte aciditatea gastrică dată de analgezice, iar pe de altă parte, anulează efectul medicamentelor. De asemenea, în caz de durere cronică, ar trebui evitate prăjelile, alimentele foarte grase, precum carnea de porc, şi condimentele tari (piperul, ardeiul iute). Totodată, cafeaua ar trebui evitată, deoarece excită sistemul nervos. În cazul intoleranţei la gluten, orzul, grâul şi secara sunt cereale neagreate care pot afecta intestinul subţire.


Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii