Ce să mănânci dimineața pentru a avea energie. Top cinci alimente

0
Publicat:

Nutriționiștii spun că un mic-dejun sănătos îți poate da energie pentru întreaga zi.

Fulgii de ovăz, ouăle, seminţele de chia şi avocado sunt câteva dintre ingredientele care nu trebuie să-ţi lipsească de la micul dejun că să ai energie toată ziua. Unele reţete le poţi prepară de seară, astfel încât să nu ai nicio scuză că să sări dimineaţa peste micul dejun.

Importanţa micului dejun a fost demonstrată de nenumărate ori, iar beneficiile aduse sunt imense: ajută să dai jos kilogramele în plus, stimulează metabolismul și te energizează.

Terci de ovăz

Punem la fiert laptele, apă, un praf de sare. Când dau în clocot, reducem focul la minimum. Adaugăm fulgii de ovăz și amestecăm foarte bine. Lăsăm să fiarbă la foc mic, 10-15 minute sau până terciul ajunge la consistența dorită.

Budincă de chia cu fructe

Punem laptele de migdale, semințele de chia și mierea într-un recipient, îl închidem și îl agităm circa 1-2 minute sau până când observăm că laptele a căpătat o consistentă ușor gelatinoasă.

Peste budincă punem kiwi pe care l-am pisat și decorăm cu banane sau ce fructe ne plac mai mult.

Cremă de brânză cu legume

Se pune brânza într-un castron şi se face pastă cu o furculiţă. Se pregătesc legumele. Se curăţă morcovul, se taie ceapă şi leurdă sau usturoiul. Se spală gogoşarul, ardeiul, castraveciorul şi se taie cubuleţe mici. Se spală frunzele de spanac şi se taie mărunt.  Se amestecă legumele pregătite cu brânza.

Iaurt grecesc cu fructe proaspete

Ingrediente: 500g iaurt grecesc, 2 linguri zahăr granulat, 2 linguri miere, migdale, fructe de pădure proaspete

Mod de preparare: Împarte cantitatea de iaurt în două boluri. Deasupra iaurtului, împrăștie câte o lingură de zahăr și câte o lingură de miere. Cu foarte mare atenție, topește zahărul cu o lampa cu gaz, până face bule (5-10 secunde). Servește cu fructe proaspete.

Smoothie cu fructe de pădure şi ovăz

Punem fructele în blender împreună cu laptele, fulgii de ovăz, iaurtul, mierea și scorțișoara. Le procesăm bine de tot; putem completa cu lapte de migdale până ajungem la consistentă dorită a smoothie-ului.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort