Ce boli poți face din cauza pesticidelor din fructe și legume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiștii avertizează că pesticidele din fructe și legume pot provoca boli grave ale organismului.

Legume Bio FOTO Shutterstock

Întrucât nu le putem evita, specialiștii ne explică cum putem să reducem cantitatea de substanțe dăunătoare pentru organismul nostru. „Pesticidele sunt prezente și în fructe și în legume. Nu avem să neglijăm utilizarea acestora, dar este important să vedem și care este impactul lor asupra alimentului pe care îl consumăm, cât de mult îi reduce din proprietățile nutritive.  Sunt foarte puține studii transmise. Pesticidele sunt folosite pentru a suprima sau modifica ciclul de viață al dăunătorilor, dar în corpul nostru produc reacții toxice. De aici apar foarte multe probleme legate de scăderea imunității, retenția de apă, balonare, aspecte legate de evoluția tubului digestiv”, a explicat dr. Alina Stoica, medic nutriționist, în exclusivitate pentru DC MEDICAL.

Dr. Radu Țincu spune că „Unele forme de cancer, limfoamele, Hodgkin, non-Hodgkin, leucemiile, unele tumori solide cum ar fi tumorile cerebrale sau tumorile la nivelul tubului digetiv pot fi induse, dezvoltarea lor poate fi accelerată de utilizarea pesticidelor.

Aceste pesticide acționează ca substanțe care pot să modifice funcționarea normală a sistemului endocrin. Înseamnă că ele mimează anumiți hormoni, iar acești hormoni sunt o păcăleală pentru sistemul nostru endocrin și pot duce la disfuncții ale sistemului endocrin. Sunt studii care spun că pot să apară alergii atât la nivel cutanat cât și la nivel respirator dacă expunem persoanele respective la pesticide”, a mai explicat dr. Radu Țincu.

Pesticidele sunt folosite în agricultură pentru a optimiza culturile.

Dr. Radu Țincu, medic toxicolog, spune că „În țările europene avem limite mai stricte în ceea ce privește folosirea pesticidelor, în țările extracomunitare, aceste limite sunt ceva la laxe. Putem să alegem BIO. Această certificare BIO presupune și un nivel de control al pesticidelor la nivelul solului sau la nivelul apelor. Dacă diversificăm fructele și legumele, evităm să ne expunem la același pesticid o perioadă lungă de timp. Problema la pesticide este cumulativ. Expunerea pe o perioadă lungă de timp la același pesticid va duce la efecte cumulative care pot să ducă la apariția unor probleme de sănătate”, a explicat dr. Radu Țincu, medic toxicolog, la Antena 3 CNN. 

Cum putem reduce cantitatea de pesticide

Prima soluție de a scoate pesticidele din fructe și legume este prin spălarea acestora cu apă. Consumatorii își pot limita și mai mult aportul de reziduuri de pesticide prin decojirea sau spălarea fructelor și legumelor, ceea ce reduce și alte pericole de origine alimentară, cum ar fi bacteriile dăunătoare, mai notează OMS.

În întreaga lume peste 1000 de pesticide sunt folosite pentru a se asigura că alimentele nu sunt deteriorate sau distruse de dăunători. Fiecare pesticid are proprietăți și efecte toxicologice diferite.

Niciunul dintre pesticidele autorizate în prezent pentru utilizarea pe produsele alimentare în comerțul internațional nu dăunează ADN-ului, ceea ce poate provoca mutații sau cancer.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea