Ce alimente ne distrug dinţii? Ne spune stomatologul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concentraţia crescută de zahăr şi acizi din unele alimente pun sănătatea danturii în pericolFOTO Shutterstock

Periajul dentar regulat, corect efectuat, precum şi utilizarea aţei dentare rămân cele mai eficiente moduri de a ne proteja dantura împotriva cariei dentare şi a bolii parodontale. Sănătatea zâmbetului trece însă şi prin farfurie. O spun chiar stomatologii, care ne îndeamnă să evităm o serie de „bunătăţi” cu efecte devastatoare asupra danturii.


Unul dintre secretele unui zâmbet sănătos constă în alimentele pe care alegem să le includem în mod obişnuit în regimul nostru zilnic. Medicul dentist dr. Taner Chemal, cu peste 15 ani de experienţă în reabilitări simple şi complexe cu implant dentar, a realizat un top al celor mai periculoase tipuri de alimente pentru sănătatea dentară.

1. Băuturile dulci
Atunci când bacteriile din gură descompun zaharurile simple, se produc acizi. Acizii demineralizează smalţul dentar şi permit formarea cariei dentare. Toate băuturile răcoritoare, inclusiv fresh-urile din fructe constau aproape în întregime din zaharuri simple. Dacă mai sunt şi acidulate (carbogazoase), concentraţia dăunătoare de acizi va creşte şi mai mult. Studiile făcute de Asociaţia Dentară Americană demonstrează caracterul nociv al acestor băuturi asupra smalţului, pe primul loc situându-se cele utilizate de sportivi.

2. Dulciurile
Fie că vorbim de bomboane sau prăjituri, acestea au o mare concentraţie de zahăr rafinat, ceea ce duce la creşterea fulminantă a nivelului de acizi din gură. Bomboanele, în special cele gumate, jeleurile, rahatul au efectele cele mai grave, întrucât aderă puternic de suprafaţa dinţilor şi a lucrărilor dentare, îngreunând foarte mult misunea „curăţătoare” a salivei.

3. Alimentele bogate în amidon
Amidonul este un component al alimentelor care ridică foarte mult concentraţia de acid din cavitatea orală. Se găseşte din belşug în pâine, produsele de patiserie, pastele făinoase, orez sau cartofi. Cu cât amidonul din aceste alimente este mai procesat, cu atât va provoca un nivel mai mare de acizi în gură. Pe de altă parte, este important de menţionat că amidonul negătit din legume nu pune în pericol smalţul dentar.

4. Cerealele „gata preparate” pentru micul dejun
Amestecul de zahăr şi amidon din compoziţia acestora le conferă un caracter nociv pentru smalţul dentar. Ca şi în cazul produselor de patiserie care conţin zahăr şi amidon procesat sunt lipicioase şi aderă de dinţi, funcţionând ca un magnet pentru placa bacteriană.

5. Cafeaua, ceaiul şi vinul roşu
Îndulcite fiind, ridică nivelul de acizi din gură şi slăbesc smalţul dentar. Sorbirea lor lentă le face şi mai periculoase, deoarece determină valori ridicate ale acizilor pentru o lungă perioadă de timp. Totodată, aceste băuturi pătează dinţii.
 

CITEŞTE ŞI:

De ce nu e bine să te speli pe dinţi imediat după masă

Contrar percepţiei generale, spălatul pe dinţi imediat după ce-ai mâncat poate dăuna sănătăţii danturii. Mai ales după ce ai consumat alimente acide, periajul dinţilor agresează suplimentar dantura, favorizând astfel apariţia cariilor.

VIDEO Apa de gură, doar la recomandarea medicului dentist!

Este mai bună periuţa electrică decât cea clasică? Dinţii strâmbi nu se mai pot îndrepta după o anumită vârstă? La toate curiozităţile despre îngrijirea corectă a danturii au răspuns specialiştii Alexandru Brezoescu şi Marina Necşulescu, la Adevărul Live.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani