Câtă cafea poate bea o mamă care alăptează. Dieta indicată în astfel de situaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producţia a 100 de mililitri de lapte necesită un consum de 85 de kilocalorii. În primele 6 luni de lactaţie se produc în organismul unei mame tinere 750 de mililitri de lapte pe zi, în medie, iar apoi, circa 600 de mililitri pe zi.

După naştere, femeile trebui să-şi păstreze stilul de viaţă sănătos pentru că de ele depinde şi sănătatea bebeluşului. Aceasta înseamnă o hidratare adecvată, un consum crescut de legume şi fructe, activitate fizică regulată, mese la ore fixe şi renunţarea la fumat.

Laptele matern este sursa ideală de hrană pentru bebeluş, cel puţin în primele 6 luni de viaţă, atrag atenţia medicii speiclaişti. Laptele matern este superior din punct de vedere nutriţional oricărui produs , conţine imunoglobuline care sunt factori antiinfecţioşi şi celule imune, oferind protecţie în faţa bolilor infecţioase şi a celor gastrointestinale, potrivit Ghidului nutriţiei umane, coordonat de prof.dr. Cristian Serafinceanu, medic de diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Alăptarea are beneficii şi pentru mamă. Astfel, scade sângerarea după naştere, involuţia uterină este mai rapidă şi scade riscul de cancer ovarian şi mamar.

Pentru producţia a 100 de mililitri de lapte corpul unei mame care alăptează cheltuieşte 85 de kilocalorii. ţesutul adipos acumulat în depozite asigură 100-150 de kilocalorii pe zi. Întrucât în primele 6 luni de viaţă ale bebeluşului corpul mamei produce, în medie 750 de mililitri de lapte pe zi, este necesar ca aceasta să suplimenteze aportul caloric cu 500 de kilocalorii în primele 6 luni şi cu 400 de kilocalorii în restul anului.

Femeile obeze sau cele care au luat foarte mult în greutate în timpul sarcinii au nevoie de o suplimentare mai redusă, potrivit sursei mai sus citate. Ce este important de ştiut este că, pentru a menţine lactaţia nu trebuie redus aportul caloric sub 1.800 de kilocalorii pe zi. De asemenea, este necesar un aport firesc de lichide de 2-3 litri pe zi, plus odihnă suficientă.

După naştere pierderea în greutate trebuie să fie gradată. Nu se recomandă dietele restrictivă şi nici medicamente care promit o scădere rapidă.

Necesarul de proteine este de 25 de grame pe zi şi între 160 şi 200 de grame de hidraţi de carbon care asigură sificiente calorii prontru lactaţie. Cantitatea de lipide din lapte reflectă cantitatea de lipide din alimentaţia mamei.

Laptele uman conţine 10-20 de miligrame /dl de colesterol, rezultând un consum de 100 de miligrame pe zi de către sugar. Colesterolul din laptele matern nu depinde de cel din dieta mamei, iar concentraţia scade în timp.

În timpul alăptării, între 3 şi 7& din calciul total din organismul mamei este mobilizat pentru producerea laptelui. Aceste depozit se reface după înţărcare. Nici necesarul de fier nu este diferit de cel din timpul sarcinii.

Deşi se prescriu frecvent suplimente de vitamine la femeile care alăptează, acestea nu sunt necesare decât în cazuri rare, cel mai bine fiind ca mamele să-şi asigure nutrienţii din dieta echilibrată şi variată.

Totodată, pentru femeile care alăptează alcoolul este contraindicat, iar consumul de cafea trebuie limitat la maximum 1-2 porţii pe zi. Fumatul este interzis pentru că are efecte nocive asupra sugarului şi reduce lactaţia.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG