Bei doi litri de apă pe zi, cum recomandă specialiştii? Ar putea fi prea multă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cantitatea totală de apă consumată într-o zi este mai puţin importantă decât modul în care o bem, atrage atenţia un expert în sănătate publică din Australia citat de dailymail.co.uk.

Potrivit nutriţionistului Spero Tsindos de la Universitatea La Trobe din Melbourne, recomandările generale ale medicilor să bem cel puţin doi litri de apă pe zi sunt nefondate. El spune că nu este necesar să consumăm atât de multă apă, mai ales dacă în dieta noastră se regăsesc sucuri de fructe sau chiar fructe şi legume proaspete, ciorbe şi supe.
Specialistul merge chiar mai departe şi susţine că aceste recomandări ar veni, de fapt, doar în sprijinul companiilor care comercializează apă îmbuteliată decât în beneficiul consumatorilor.

Citeşte şi:
Află ce este sarcomul sinovial

Proaspetele mame stau mai mult pe Facebook decât cu copiii

Prea multă poate face mai mult rău decât bine

„Este foarte adevărat că, pentru a fi sănătoşi, trebuie să menţinem echilibrul lichidelor în corp printr-un aport optim de apă. Dar nu este vorba doar despre consumul de apă îmbuteliată, ci şi de fructe şi de legume proaspete, precum şi de ceaiuri şi chiar de cafea", explică Spero Tsindos.
El susţine că multă lume a interpretat greşit recomandarea medicilor şi, în loc să aibă un aport sănătos de lichide în fiecare zi, încearcă să respecte sfaturile specialiştilor atunci când îşi amintesc, bând cantităţi mari de apă într-o singură repriză.
„Hidratarea excesivă într-un interval scurt poate cauza o simptomatologie asemănătoare celei provocate de deshidratare: senzaţie de sete, limba îşi schimbă consistenţa şi capătă culoare zmeurie, dureri articulare, senzaţie de dezorientare, confuzie etc. Aceasta din cauză că apa în exces diluează prea mult electroliţii din organism (sodiul, potasiul, clorul)", explică medicul de familie Radu Leon George de la Clinica Leomedica din Bucureşti.
Prin urmare, dacă bei, de exemplu, o jumătate de litru de apă odată, celulele corpului nu se hidratează corespunzător, ci doar diluează urina şi vei avea senzaţia că trebuie să mergi rapid la toaletă.

Care ochelari de soare sunt cu adevărat buni

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă partenerul de viață al Oanei Gheorghiu. Ce avere are
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Lovitură majoră pentru Prințul Harry! Fiul regelui recunoaște: copiii lui n-au nicio idee cu ce se ocupă, iar falimentul este aproape
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?