Alimentul care încetinește îmbătrânirea și protejează inima. Medic: „Este benefic și pentru funcționarea optimă a creierului și a ochilor”

0
Publicat:

Un studiu recent arată că uleiul de pește bogat în acizi grași omega 3 întârzie îmbătrânirea biologică. Fie că luăm suplimente cu ulei de pește, fie că mâncăm pește gras, important este să consumăm zilnic, susține nutriționistul Mihaela Bilic.

Alimente bogate în Omega 3 FOTO: Shuterstock

Nutriționistul a propus pe pagina sa de Facebook o rețetă anti-îmbătrânire, care ne poate proteja de boli cardiovasculare și accident vascular cerebral. 

„Știați că vârsta cronologică poate să fie diferită de vârsta biologică? Cu toții ne dorim să arătăm mai tineri, doar că în practică organismul este mai obosit și mai surmenat decât arată anii din buletin. Alimentația joacă un rol important când vine vorba de impactul pe care îl are trecerea anilor asupra corpului. Un studiu apărut în Nature Aging arată că uleiul de pește bogat în acizi grași omega 3 întârzie îmbătrânirea biologică!”, scrie dr. Mihaela Bilic, într-o postare pe Facebook.

777 de persoane cu vârsta peste 70 de ani au participat la acest studiu timp de 3 ani. S-au utilizat markeri epigenetici pentru a fi calculată vârsta biologică și s-a analizat îmbătrânirea la nivel celular.

„Se știe că apar schimbări în anatomia și funcționarea celulelor din organism datorată radicalilor liberi și factorilor  nocivi din mediul intern și extern, dar și modificări genetice inevitabile produse de trecerea timpului. Funcționarea organelor și sistemelor se strică odată cu vârsta, iar regenerarea celulara își pierde din eficiență”, explică dr. Bilic. 

Potrivit medicului, participanții la studiu au fost împărțiți în trei grupuri: unul a primit suplimente de vitamina D, altul suplimente de omega 3, iar al treilea grup a făcut antrenament sportiv/ sală de forță timp de 30 minute, de trei ori pe săptămână.

„După trei ani s-au făcut analizele de sânge și s-a constatat că cei care au luat ulei de pește au îmbătrânit mai puțin decât ceilalți! Mai mult decât atât: dacă asociem suplimente de vitamina D cu omega 3 și sport, efectele sunt și mai spectaculoase”, susține Mihaela Bilic. 

Acizii grasi omega 3: beneficii pentru sănătate

Acizii grași esențiali omega 3 au o multitudine de efecte pozitive: încetinesc îmbătrânirea datorită acțiunilor antiinflamatorii care protejează celulele, le crește rezistența la agresiuni externe, împiedică deteriorarea și degradarea lor.

„Pe lângă efectul anti-aging, grăsimile omega 3 au rol benefic și în bolile cardiovasculare: reduc presiunea arterială la cei care suferă de hipertensiune, scad nivelul de trigliceride din sânge, reduc morbiditatea și mortalitatea din infarct și accidentul vascular cerebral. Omega 3 este benefic și pentru funcționarea optimă a creierului și a ochilor. Fie că luăm suplimente cu ulei de pește, fie că mâncăm pește gras, important este să consumăm zilnic”, concluzionează dr. Mihaela Bilic. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta