Alimente contra depresiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buna dispoziţie depinde de mulţi factori, iar unul dintre ei este alimentaţia. Produse cât se poate de obişnuite conţin compuşi cu efect antidepresiv, stimulând, la nivel cerebral, secreţia neurotransmiţătorilor care induc o stare de bine.

Există o legătură directă între ceea ce pui în farfurie şi dispoziţia ta zilnică. S-a demonstrat că buna funcţionare a creierului este condiţionată de o alimentaţie echilibrată şi variată, din care nu trebuie să lipsească anumite ingrediente. Meniul antidepresiv trebuie ajustat în funcţie de sezon.

Toamna: ingrediente împotriva oboselii

Ziua se micşorează, lumina naturală scade, vremea se răceşte.  Toate acestea aduc proastă dispoziţie, stres, oboseală. Consumă nuci, care conţin metionină.  Acest compus este un aminoacid care stimulează producţia de melatonină, hormon ce reglează somnul. Mai poţi itnroduce în meniu migdale, banane, peşte gras, coriandru şi busuioc, care conţin magneziu. Mineralul ajută la reglarea producţiei de cortizol, hormon al stresului.

• Idee pentru prânz: salată de sfeclă roşie, mazăre cu carne de vită, o banană.

Află ce alimente te scapă de depresie pe clickpentrufemei.ro

Cât de uşor treci peste o depresie în funcţie de zodie
Postezi imagini cu copiii tăi? Eşti la un pas de depresie

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima