7 moduri să-ţi conturezi muşchii zi de zi fără prea mult efort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu este obligatoriu să mergi la sală în fiecare zi ca să te menţii în formă, cred specialiştii FOTO Arhivă

Prea puţini dintre noi au suficient timp sau sunt dispuşi să facă efortul de a merge la sală de trei ori pe săptămână, aşa cum recomandă specialiştii pentru un trup bine conturat şi, desigur, pentru a-şi menţine starea de sănătate. Dar sunt câteva mici lucruri pe care le putem face în fiecare zi, astfel încât să nu ne dăm programul peste cap.


1. La 7 dimineaţa, bea o jumătate de litru de apă rece

Dacă bei apă rece imediat ce te-ai dat jos din pat îţi vei creşte rata metabolismului cu 30%, potrivit oamenilor de ştiinţă germani şi canadieni, citaţi de ABC News. Cu cât rata metabolismului este mai mare, cu atât ardem mai uşor caloriile pe parcursul zilei, scădem masa de grăsime şi stimulăm dezvoltarea masei musculare.

2. Mergi pe jos măcar două-trei staţii

Dacă locul de muncă este la o distanţă de mai puţin de 8 kilometri de locuinţa ta, ai putea pleca mai devreme de acasă şi să parcurgi drumul pe jos sau cu bicicleta. Dacă ţi se pare că distanţa este prea mare, mergi cu mijloacele de transport în comun, dar coboară cu două-trei staţii mai devreme. Astfel poţi arde cu aproximativ 200 de calorii pe zi la fiecare drum de acest tip. Poate să nu pară prea mult, dar toate aceste calorii se adună.

De fapt, nutriţioniştii spun că sunt suficiente 200 de calorii în plus pe zi pentru ca, în timp, să devenim chiar obezi. „Obezitatea poate să se instaleze de-a lungul anilor prin ciugulitul de zi cu zi care aduce cam 200-300 de calorii zilnic şi prin sedentarism“, subliniază prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

3. Bea-ţi cafeaua de dimineaţă neagră, fără zahăr sau lapte

Orice adaos la cafea îi creşte conţinutul caloric şi o transformă dintr-o băutură extrem de utilă şi chiar benefică pentru accelerarea metabolismului într-una total nocivă. „Majoritatea specialităţilor cu cafea intră în aceeaşi categorie cu băuturile carbogazoase şi unele dintre ele conţin chiar şi 600 de calorii“, atrage atenţia nutriţionistul american Mike Roussell, citat de ABC News.

4. Pune-ţi muşchii spatelui la treabă

Opt ore sau chiar mai multe de stat aplecat asupra tastaturii de la calculator ne modifică musculatura spatelui şi ne transformă, inevitabil, în cocoşaţi. Muşchii şi ţesuturile de susţinere de la nivelul spatelui se adaptează la postura ta, reducând mobilitatea, explică specialiştii.

Ce ar trebui să faci? La fiecare 3-4 ore de stat la birou, ridică-te şi fă un exerciţiu pentru destinderea muşchilor spatelui.

Cu faţa la perete, lipeşte-ţi antebraţele de perete, menţinând coatele la nivelul coastelor. Apoi lasă antebraţele să alunece pe perete până ce corpul tău alcătuieşte litera „Y“. Ultima etapă este să întinzi braţele, dezlipindu-le de perete şi împingându-le cât de mult poţi în spate.

Revino în poziţia iniţială şi repetă de zece ori.

5. Proteine la fiecare masă

Muşchii au nevoie de proteine pentru a se contura. De aceea, specialiştii recomandă ca micul dejun să fie alcătuit din cereale integrale, sursă de proteine, dar şi de fibre alimentare care cresc saţietatea. Dar cerealele nu trebuie să aibă adaosuri de zahăr, ciocolată sau orice altceva. Apoi, la prânz şi la cină poţi mânca un piept de pui la grătar cu o salată, dar şi ciuperci sau leguminoase (mazăre, fasole, linte, soia etc.).

6. Mestecă de multe ori fiecare îmbucătură

Dacă mesteci câte 30 de secunde fiecare gură de mâncare, te vei sătura mai rapid şi, deci, vei mânca mai puţin. În plus, senzaţia de saţietate persistă şi nu vei avea nevoie prea devreme de încă o gustare, spun specialiştii.

7. Ia suplimente cu vitamina D

Vitamina D nu poate fi produsă de organismul nostru, decât în prezenţa luminii solare, iar alimente precum peştele sau ouăle conţin cantităţi mult prea mici ca să conteze. De aceea, specialiştii recomandă administrarea suplimentelor cu vitamina D care nu numai că fixează calciul în oase, dar este benefică şi pentru întărirea musculaturii.  

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta