5 remedii antirăceală cu eficienţă dovedită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceaiurile de echinacea şi de salvie întăresc imunitatea şi eliberează căile respiratorii FOTO: Shutterstock

Se spune că răceala trebuie să-şi facă de cap cel puţin şapte zile, indiferent cum ai trata-o. Cu toate acestea, o poţi face suportabilă dacă foloseşti remedii naturale, lipsite de efecte secundare.

Pentru fiecare dintre neplăcerile provocate de răceală există produse naturale cu efecte similare celor clasice, dar fără reacţiile adverse ale acestora, spun specialiştii în medicină complementară.

1. Salvia şi echinacea

Durerile în gât şi tusea pot fi combătute într-un timp scurt cu ajutorul remediilor din salvie. Pentru o infuzie, se foloseşte o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se lasă zece minute, apoi se strecoară şi se bea neîndulcit. Zilnic, se beau câte patru căni de ceai de salvie. De asemenea, cu acest ceai călduţ se poate face şi gargară.

„De asemenea, echinacea, sub formă de capsule sau de tinctură, se administrează timp de şapte-zece zile pentru a scurta evoluţia răcelii şi a gripei şi pentru a preveni complicaţiile. Dozele se recomandă în funcţie de vârstă“, precizează medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie, de la centrul medical Med-As, din Bucureşti.

2. Homeopatia

Mai ales în cazul copiilor, care sunt cei mai sensibili atât la infecţii, cât şi la reacţiile adverse ale medicamentelor, trebuie prescrise remedii blânde, cum sunt cele homeopatice. Se recomandă în special Oscillococcinum, siropul Stodal şi Allium cepa 9CH.

3. Propolisul

Preparatele apiterapeutice pe bază de propolis sunt utile aproape pentru toate manifestările răcelii şi gripei. Pentru desfundarea nasului, de exemplu, există spray-uri nazale cu propolis, iar pentru durerile în gât, tablete masticabile.

„Propolisul se recomandă în special sub formă de tinctură sau de extract glicerinic. Se administrează câte 10-30 de picături de două-trei ori pe zi, dizolvate în ceai călduţ. Are efecte imunostimulatoare şi antibiotice remarcabile“, spune medicul Ruxandra Constantina.

4. Soluţiile saline

Pentru eliminarea senzaţiei de nas înfundat şi pentru eliberarea respiraţiei, se recomandă înlocuirea spray-urilor care provoacă dependenţă cu spălăturile nazale cu soluţii saline izotonice. De asemenea, aceste soluţii previn suprainfectarea sinusurilor sau combat sinuzita, dacă aceasta s-a instalat deja.

5. Ginsengul

Ceaiul, tinctura sau pulberea de ginseng siberian au făcut obiectul mai multor cercetări de-a lungul timpului şi s-au dovedit eficiente în reducerea duratei virozelor şi gripei la jumătate. Substanţele din compoziţia ginsengului stimulează producţia de interferon în corp, care este un antiviral natural. Se recomandă o cură cu două-trei grame de pulbere de ginseng de trei ori pe zi. Această cură poate dura până la şapte zile.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort