5 alimente bune pentru sănătatea ochilor. Bamele se numără printre ele

0
0
Publicat:

O dietă echilibrată și diversificată este cheia pentru a vă menține ochii sănătoși și poate ajuta la reducerea riscului de a dezvolta afecțiuni oculare.

Afecțiunile oculare pot fi evitate prin includerea în dietă a anumitor alimente FOTO Shutterstock

Multe alimente simple sunt desconsiderate sau chiar ignorate, deși sunt o sursă importantă de substanțe nutritive. Alimentația este esențială pentru buna funcționare a organismului, iar unele ingrediente, consumate în mod regulat, pot remedia anumite probleme de sănătate.

Afecțiuni oculare serioase pot fi evitate doar prin includerea în dietă a unor alimente care conțin o serie de vitamine, nutrienți, minerale, antioxidanți. Afecțiunile oculare pe care le puteți preveni cu o dietă sănătoasă sunt: cataracta, degenerescența maculară (cauzată de îmbătrânire), glaucomul, senzația de ochi uscați sau vederea slabă pe timp de noapte. Ochii au nevoie anumiți antioxidanți pentru a rămâne sănătoși, printre aceștia numărându-se luteina și zeaxantina, betacarotenul și acizii grași Omega-3.

Iată care sunt unele dintre cele mai bune alimente pentru sănătatea ochilor.

Dovleac

Ca şi morcovii, cartofii dulci și caisele (sau alte fructe și legume galben-portocalii), dovleacul este foarte bogat în betacaroten (acest antioxidant este responsabil pentru culoarea portocalie). Ajuns în organism, este transformat în vitamina A, numită și vitamina vederii. Totodată, betacarotenul ajută ochii să se adapteze la întuneric, pe timp de noapte.

Ouă

Ouăle sunt un aliment excelent pentru sănătatea ochilor. Gălbenușurile conțin vitamina A, luteină, zeaxantină și zinc, toate vitale pentru sănătatea organului văzului. Vitamina A protejează corneea, iar luteina și zeaxantina scad riscul de cataractă și de degenerescenţă maculară, afecțiuni care apar odată cu înaintarea în vârstă. Zincul contribuie la sănătatea retinei și, de asemenea, ajută ochii să vadă mai bine noaptea.

Bame

Bamele (și alte legume verzi precum broccoli, spanac, salată verde, varză kale) conțin cantități semnificative de vitamina A și de compuși carotenoizi (betacaroten, zeaxantină și luteină), care previn bolile ochilor. Acțiunea antioxidantă a acestor nutrienți protejează ochii de radicalii liberi, ale căror efecte sunt asociate cu apariția cataractei, a glaucomului și a degenerescenței maculare.

Migdale

Migdalele crude (nesărate) sunt una dintre cele mai bune surse de vitamina E din lume. Această vitamină (un antioxidant), vă poate ajuta să vă protejați ochii împotriva radicalilor liberi dăunători. Dacă este inclusă în cantități mai mari în dietă, poate reduce riscul de cataractă.

Pește gras

Somonul, macrou și sardinele sunt printre cei mai buni pești pentru o dietă completă. Peştele conţine proteine uşor de digerat, fiind bogat în acizi graşi esenţiali Omega-3, vitaminele A, D, E. Acizii graşi Omega-3 contribuie la mentinerea integrității structurale a retinei și au un rol important în protecția funcției vizuale.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG