Substanţe toxice descoperite în hainele pentru copii. Disney, Burberry şi Adidas, printre firmele controlate de Greenpeace International

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscutul brand de haine Burberry va retrage anumite substanţele toxice din fabricile companiei, după ce teste efectuate de organizaţia Greenpeace Internaţional au dus la identificarea anumitor chimicale într-o cămaşă promovată intens într-o campanie publicitară a cărui imagine este fiul fotbalistului David Beckham, Romeo, în vârstă de 11 ani.

Greenpeace Internaţional a analizat produse provenite de la 12 companii urmare a unui proiect prin care se doreşte ca marile branduri să renunţe la substanţele toxice în cadrul procesului de producţie vestimentară, chimicalele fiind nocive, conform reprezentanţilor Greenpeace Internaţional, atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru oameni.

Purtătorul de cuvânt al departamentului care militază pentru o industrie a modei fără substanţe nocive “, Izle Smit, a declarat că decizia Burberry de a înlătura respectivele substanţe nocive „reprezintă un nou capitol în istoria modei fără toxine“: „Consider că pasul făcut de Burberry este o dovadă a faptului că a reacţionat în faţa cererilor clienţilor şi a intrat în rândul brandurilor care acţionează în favoarea părinţilor de pretutindeni pentru a oferi un final fericit acestui coşmar toxic.“ 

Aceasta a adăugat că decizia luată de Burberry a dat tonul acestei atitudini şi în sectorul modei de lux, şi că branduri celebre, precum Gucci, Versace şi Louis Vuitton sunt lăsate în urmă la acest capitol, mai ales că sunt în plină desfăşurare Săptămânile Modei. 

  De la produsele medii ca şi cost până la cele de lux, avem dreptul să cerem ca hainele pe care le îmbrăcăm să nu conţină chimicale cu posibile riscuri pentru sănătate, iar marile firme au responsabilitatea de a lua măsuri în acest sens, a subliniat reprezentanta Greenpeace International.

Substanţe asemănătoare au fost descoperite şi în cazul unor hainele pentru copii de la Disney, Adidas sau Primark, dar şi Nike, American Apparel, C&A şi Gap, în total 12 firme diferite. Articolele testate au fost fabricate în 12 regiuni sau ţări şi o treime dintre ele în China. Cu toate că nu există încă o dovadă certă că nivelul susbstanţelor toxice descoperite în respectivele produse ar putea cauza probleme de sănătate imediate, Greenpeace susţine că ar trebui excluse din procesul de fabricaţie pentru a preveni posibile îmbolnăviri.

De exemplu, cămaşa purtată de Romeo Beckham (articol vestimentar confecţionat în Tunisia) în campania publicitară pentru Burberry conţinea 780 mg/kg de nonylphenol ethoxylate, substanţă chmică din categoria detergenţilor industriali sau a surfactanţilor (agenţi activi de suprafaţă, substanţe chimice care, în soluţii, se concentrează la suprafaţă şi solubilizează materiale care au o mică afinitate unele faţa de altele), folosiţi pe cară largă în industria producătoare de textile.

Greenpeace Internaţional a analizat produse provenite de la 12 companii urmare a unui proiect prin care se doreşte ca marile branduri să renunţe la substanţele toxice în cadrul procesului de producţie vestimentară

Odată deversaţi în mediul înconjurător, surfactanţii se degradează sub formă de nonylphenol, care este cunoscut ca fiind toxic şi că acţionează ca perturbator hormonal. De asemenea, ar putea fi cancerigeni şi dăunători pentru sisetmul nervos central, pot cauza astm, eczema şi iritaţii ale pielii şi se pot acumula în organism de-a lungul timpului, conform Daily Mail. Chiar dacă nu s-a dovedit că nivelul substanţelor identificat în hainele analizate poate avea efecte imediate asupra copiilor care le îmbracă, Greenpeace recomandă să fie înlăturate preventiv.  

Graham Thompson, un alt reprezentant Greenpeace a declarat că decizia Burberry de a renunţa la substanţele chimice suspecte, în cadrul unui proces care va fi demarat anul acesta şi care se va încheia în 2020, este un semn că industria ştie că există acest pericol, dar că firmele s-au ferit să preia iniţiativa: „Burberry a spart această inerţie corporatistă din domeniu şi au un plan în acest sens, un plan care vine în întâmpinarea speranţelor Greenpeace“, a încheiat acesta.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat