Revenirea prezervativului pentru femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A apărut pe piaţă acum 20 de ani, dar s-a scufundat uşor. N-a dispărut complet niciodată, iar de câţiva ani revine în forţă în obiceiurile intime ale femeilor. I-a sosit timpul?

La început, s-a numit FC1, deşi mulţi ştiau de Femidom sau Reality. Glumeţii i-au spus în toate felurile: pungă de plastic, balon de aer sau şosetă de aer.

Două decenii mai târziu, Mary Ann Leeper încă nu vede ce este atât de amuzant. „Am crezut atât de mult în acest produs. Am crezut că femeile chiar vor să aibă grijă de ele. Am fost naive, sau poate doar eu”, spune ea pentru bbc.com.

Leeper a fost preşedinta companiei Chartex, cea care producea FC1. Înainte să iasă pe piaţă, a plutit un aer de curiozitate şi anticipări în atmosferă, dar cei implicaţi în afaceri au subestimat aspectul nefamiliar pe care dispozitivul mare şi alunecos îl va avea în faţa clienţilor europeni şi americani.

Aceasta îşi aminteşte cum totul a început de la un articol negativ din presă, de la care a pornit efectul domino. 

„A fost un şoc pentru mine. De ce să faci mişto de un produs care urma să ajute femeile să rămână sănătoase, care avea să le protejeze de bolile cu transmitere sexuală, precum şi de sarcinile nedorite?”, se întreabă în continuare Leeper.

BBC notează faptul că, totuşi, produsul a fost lansat pe piaţă cu nişte slăbiciuni. Realizat din poliuretan, devenea un pic zgomotos în momentele-cheie, defect devenit sursa principală a glumelor făcute pe seama produsului. De aici până la eşecul comercial nu a fost decât un pas. 

Dar după un timp, Leeper a primit un telefon în care era anunţată că există o petiţie, semnată de 30.000 de femei, care cere readucerea produsului pe piaţă. Femeia care a sunat-o era responsabilă de un program anti-SIDA în Zimbabwe.

A fost începutul unui parteneriat care a urcat prezervativul pentru femei în preferinţele acestora, în întreaga lume.

FC2 (foto), succesorul primului produs, este realizat dintr-un latex sintetic care nu mai produce niciun zgomot. Astăzi are mai mult succes decât îşi închipuie mulţi, fiind vândut în 138 de ţări. Vânzările s-au dublat din 2007, iar compania Female Health Company iese pe profit de opt ani deja.

Există patru cumpărători principali: agenţia USAID, Naţiunile Unite şi ministerele de sănătate din Brazilia şi din Africa de Sud. Donatorii şi organizaţiile de sănătate sunt cei mai mari promotori ai metodelor care oferă femeii şansa de a deţine atuul în ceea ce se cheamă „negocierea prezervativului” cu bărbaţii.

„Prezervativele pentru femei au şi alte avantaje. Pot fi introduse cu multe ore înainte de a începe activitatea sexuală, ceea ce diminuează disconfortul, şi nici nu trebuie scoase imediat după. Pentru femei, reprezintă o protecţie mult mai eficientă în ceea ce priveşte  bolile cu transmitere sexuală, de vreme ce vulva este parţial acoperită de un inel care fixează dispotivul într-un loc”, scrie bbc.co.uk.

Şi feedback-ul primit de la clienţi este bun. Un studiu din 2011 arăta că 86% din femei erau interesate să folosească acestă metodă de protecţie, iar 95% recomandau prietenelor să încerce.

„Mulţi oameni au raportat că prezervativul pentru femei măreşte plăcerea sexuală”, a spus cercetătoarea Saskia Husken. Pe bărbaţi nu îi incomodează, în timp ce femeile sunt stimulate sexual de inelul prezervativului, care rămâne în afară.

Faptul că în Africa prezervativele pentru femei sunt puse la dispoziţie, gratuit, în clinici, a dus la o nouă tendinţă. Femeile singure şi disponibile poartă inelul prezervativelui la mână, ca o brăţară, fapt care arată că îşi caută partener.

Femeile din Africa preferă acest tip de contracepţie

Alte produse asemănătoare există deja pe piaţă, iar unele îşi anunţă lansarea în mai puţin de un an. Cum ar fi Origami, care va fi lansat pe piaţa americană, pentru început.

„Există un motiv pentru care arată ca o pungă de plastic: este o pungă de plastic”, a spus creatorul prezervativului.

Tipuri de prezervative pentru femei existente deja pe piaţă

„Cert este că au trecut 20 de ani şi prezervativul pentru femei nu poate echivala succesul prezervativului pentru bărbaţi. Reprezintă doar 0.19% din piaţa prezervativelor şi costă de 10 ori mai mult”, spune BBC.

Tipuri de prezervative pentru femei existente deja pe piaţă

Mary Ann Leeper explică cum a înţeles că va fi un proces foarte lung. 

La câţiva ani de la lansarea dezastruoasă a lui FC1, un reprezentant al companiei Tampax a venit să vorbească cu ea. I-a povestit cum a fost nevoie de răbdare şi decenii pentru ca doctorii să ajungă să recomande tampoanele femeilor.

Citeşte şi:

Prezervativele viitorului, ultra-fine şi ultra-rezistente

Ce tipuri de cancer favorizează anticoncepţionalele

24% din românce cred că avortul este o măsură contraceptivă

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete