Prezervativul viitorului: ce funcţii „minune“ are contraceptivul realizat dintr-un material care imită ţesutul uman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Wollongong, Australia, au „fabricat“ un soi de prezervative ultra-durabile care, spun ei, transformă experienţa sexuală într-una mai plăcută chiar şi decât sexul fără prezervativ.

Contraceptivul-minune este realizat din hidrogel, un material solid şi puternic, dar flexibil, care poate fi „modelat“ în laborator astfel încât să se simtă şi să se comporte precum ţesutul uman. Printre altele, acest prezervativ are funcţie de auto-lubrefiere şi poate înlesni procedura de administrare a unor medicamente (care se absorb în piele), schimbând dramatic „faţa“ contracepţiei masculine, potrivit „Science Alert“. Cercetătorii urmează să testeze felul în care corpul uman răspunde la material, după cum a declarat Robert Gorkin, conducătorul studiului.  

„Vom observa activitatea creierului, pentru a ne da seama dacă rezultatele sunt sau nu mai bune decât în cazul prezervativelor din latex. Dacă se dovedeşte a fi într-adevăr atât de bun, atunci va fi folosit de tot mai mulţi oameni şi vom putea să oprim răspândirea bolilor”, a declarat Gorkin.

Echipa din spatele proiectului, condusă de omul de ştiinţă Robert Gorkin, a reuşit realizarea prototipului după ce a câştigat în 2013 accesul la 100.000 de dolari americani din fondul pentru cercetări, în scopul creării viitoarei generaţii de prezervative.

Mai multe pentru tine:
Reacția lui Nicolae Ciucă la declarația lui Ciolacu potrivit căreia Buzăul nu este în Moldova: „M-am simţit român şi la Focşani, şi la Suceava, şi la Buzău şi la mine la Pleniţa”
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Polițiști la volan, instruiți cum să-i oprească pe vitezomani. „Noi aici nu facem școală de șoferi...” VIDEO
Jurgen Klopp, sfat pentru succesorul său, ales deja de Liverpool. „Cormoranii” intră într-o nouă eră
Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO
După Slănic Prahova, se întâmplă la Cluj. O stradă din municipiul Cluj-Napoca a luat-o la vale
„Regele nu e bine deloc!” Planurile pentru înmormântarea lui Charles sunt schimbate chiar acum!
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Cum a devenit salcia simbolul Floriilor. De la rituale sacre şi legende, până la medicină şi industrie
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”