O lume a fetişurilor: ce se ascunde în spatele dominatoarelor din relaţiile sado-masochiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezentare de modă Cătălin Botezatu în cadrul Săptămânii Modei Coture, New York, septembrie 2012 FOTO Shutterstock

Dominatoarele de meserie obişnuiesc să se îmbrace în haine de piele strâmte, pantofi cu toc cui înalt şi au ca accesoriu un bici. Aceasta este imaginea standard, dar oare ce se află în spatele stereotipului? Este doar o meserie sau implicările unei dominatoare în „educarea“ supusului sunt tot o formă de plăcere?

Viaţa dominatoarelor este, uneori, la fel de normală ca a oricărui alt om. Unele sunt căsătorite, altele sunt crescute cu valori morale destul de solide sau au intrat în această lume doar pentru a câştiga ceva mai mulţi bani.

O dominatoare tradiţională nu face sex cu partenerii, ci, mai degrabă, întruchipează fanteziilor lor, indiferent cât de bizare sunt. „Ele reprezintă un secret bine păstrat în orice ţară, dar sunt peste tot“, susţine Kate Peters, care a petrecut un an de zile fotografiind această partea a societăţii. Ea estimează că aproape 70% din femeile dominatoare îşi consideră munca nu doar bine plătită, ci o meserie a dragostei. „Se bucură de ea la fel de mult ca şi clienţii lor“, spune Peters.

Kate Peters a aflat poveştile dominatoarelor londoneze, iar publicaţia „The Telegraph“ le prezintă fără a interveni în explicaţiile şi mărturiile lor.

Stăpâna V. are limite

V. are aproape 40 de ani şi este din Spania, dar a crescut în Australia. A sosit în Marea Britanie în urmă cu doi ani şi îşi desfăşoară activitatea în Londra.

„Această slujbă este perfectă pentru mine, sunt o persoană dominantă şi încăpăţânată. Îmi place să-mi joc rolul, iar banii sunt mulţi. Am fost de toate înainte, manager într-un spital, dansatoare exotică şi apoi am întrat în lumea BDSM (legare, dominare şi sado-masochism)“, spune V.

Mama sa ştie cu ce se ocupă, dar probabil tatăl său nu. „Pentru tata sunt încă fetiţa lui, dar mama ştie că sunt oaia neagră a familiei şi nu e foarte şocată de meseria mea“.

Chiar şi pentru ea, anumite solicitări ale clienţilor sunt prea dure. „Trebuie să fac ceva ce-mi face şi mie plăcere. Refuz să am grijă de bebeluşi (atunci când bărbaţii solicită să se poarte ca nişte copii, să poarte scutece, să fie schimbaţi etc.) şi nu-mi plac jocurile cu «ace» (atunci când clienţii sunt suspendaţi cu ajutorul cârligelor trecute prin piele, n.r.)“, mărturiseşte V.

Ea refuză şi jocurile foarte dure sau când se ajunge la semne pe piele. Înainte de fiecare şedinţă, ea se interesează dacă supusul are probleme de sănătate.

„Nu este vorba despre un act sexual sau despre pregătirea corpului pentru un act sexual. Este vorba de interpretarea de roluri şi despre umilire. Îndeplineşti o fantezie pe care cineva nu şi-a putut-o îndeplini acasă cu soţia sau cu partenera. Uneori mă simt ca un psiholog fără diplomă, pătrund în secretele adânci ale minţii oamenilor“, mărturiseşte stăpâna V.

Stăpâna Absolut lucrează în domeniu de şapte ani

Ea a crescut în Sussex şi mărturiseşte că îi plăcea să închidă copiii în dulapuri şi să-i convingă să facă ce-şi dorea. Stăpâna Absolut susţine că dominatoarele nu sunt acelaşi lucru cu prostituatele. „Ce fac eu ţine de preludiu, mă conectez pe psihicul omului. Clienţii mă pun pe un piedestal şi eu îi întărât. Nu au voie să mă atingă deasupra genunchilor şi nici măcar nu mă văd în lenjerie, deşi ei sunt goi, de cele mai multe ori“, spune ea.

Unii bărbaţi vin la ea cu cerinţe speciale de pedepsire corporală sau au fetişuri cu picioarele. Alţii sunt sclavi. „Am avut odată un sclav care mă urma peste tot îmbrăcat într-un costum de majordom. Mergeam la cumpărături şi-mi căra plasele.“

Femeile sclave sunt rare, dar există. O clientă din SUA nu făcea nimic fără a-i cere acordul stăpânei. „Îmi cerea permisiunea înainte de a ieşi undeva, sau înainte de a face ceva, orice“.

FOTO Shutterstock

Sunt foarte norocoasă că inspir încredere şi că oamenii îmi mărturisesc cele mai adânci şi întunecate secrete şi dorinţe. Unul dintre cele mai satisfăcătoare lucruri pentru mine este când mă sună un client şi mă plimbă prin mintea lui, prin fanteziile lui, prin scenariile pe care vrea să le interpretăm“, spune Stăpâna Absolut.

Bărbaţii întreabă mereu dacă ceea ce solicită ei e foarte ciudat. Dar răspunsul este că nu există nimic prea ciudat. „Parcă se eliberează de o greutate imensă când văd că există cineva care îi înţelege, că ceea ce au ascuns cu frică mulţi ani de zile este acum descoperit şi nu este nimic ieşit din comun“.

Domina Heelena şi sora ei, Stăpâna Arella

Heelena lucrează deseori împreună cu sora sa, care practică această meserie cu mult înaintea ei. S-au născut în Cehia, iar Heelena a venit în Londra pentru a studia. „Eram o tânără studentă, timidă şi mereu speriată de practicile sexuale ciudate“.

Dar a întâlnit un doctor iordanian şi el a început să-i muşte picioarele în timpul partidelor sexuale. „Am fost foarte înspăimântată atunci. Nici nu ştiam că există fetişul picioarelor. M-am simţit ciudat şi l-am părăsit“.

Dar, după o perioadă, sora ei, Arella, a introdus-o în această lume. „Lucrăm împreună, sesiunile cu amândouă sunt foarte populare“.

Nu îi place să se îmbrace în uniforma standard de piele şi cu bici. Preferă scenariile cu soţia scorpie şi secretara sexy, aşa că, de multe ori, îşi poartă hainele obişnuite.

Supunerea unui bărbat care în viaţa reală este un afacerist dominator, îţi conferă multă putere. Masajele la picioare făcute de clienţi sunt foarte plăcute şi mereu apreciez când, în cadrul şedinţei, mi se face curat în casă, mai ales atunci când clientul îmi dezvăluie că acasă la el nu face niciodată asta şi lasă curăţenia pe seama soţiei“, mărturiseşte Heelena.

Arella este căsătorită şi soţul ei nu este împotriva serviciului ales. „Relaţia mea cu el este sută la sută «vanilie» (fără nicio legătură cu BDSM, n.r.) şi aşa şi vreau să rămână. Ne dorim copii şi, probabil, că voi continua să fac asta şi după ce-i voi avea, deşi voi trece la jumătate de normă şi poate voi avea aranjamente speciale de la distanţă“, spune Arella.

În această lume, ambele părţi (dominatoarea/dominatorul şi supusul/supusa) sunt de acord că nu este vorba despre pierderea autorităţii, ci despre un transfer de putere. Este o lume ascunsă, în care se testează limite şi chiar „se învaţă multe despre pragurile psihologice şi trupeşti ale fiecăruia“, după cum mărturiseşte Zeiţa Sophia, o altă dominatoare a scenei londoneze.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova