O fotografie postată de o americană pe Facebook a stârnit controverse  

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lauren Ferrari, o mamă din oraşul american Seattle, a postat pe Facebook o fotografie în care fetiţa sa de cinci ani simulează alăptarea surorii sale în vârstă de doi ani. În numai 24 de ore, poza a fost ştearsă de reprezentanţii reţelei de socializare, sub pretextul că „Ferrari a încălcat politicile site-ului”. De asemenea, acesteia i-a fost restricţionat accesul pe Facebook pentru o săptămână.

„Când am postat poza, am scris: «Spune că-şi alăptează bebeluşul». Ea nu a spus: «Uite, mami, îmi sărută sânul»”, a declarat Lauren pentru postul de ştiri KOMONews, susţinând că nu crede că fotografia este indecentă.

Nu de aceeaşi părere este şi poliţia. Stefanie Thomas de la Departamentul Poliţiei din Seattle, care se ocupă de cazurile de pornografie infantilă, susţine că decizia mamei de a posta această fotografie este o dovadă de iresponsabilitate, pentru că răspândirea pozei nu poate fi controlată.

Reprezentanţii Facebook nu au comentat cu privire la politica lor, însă nu este pentru prima dată când site-ul a eliminat fotografii cu fete tinere care pretind că alăptează. În ianuarie, au şters o pagină dedicată mamelor,  din cauza unor fotografii cu fetiţe care îşi „alăptau“ păpuşile. Ulterior, Facebook şi-a cerut scuze pentru „eroarea” produsă şi a repostat pagina.

Susţinătorii alăptării au reacţionat în momentul în care poza postată de Lauren a fost ştearsă de pe Facebook, motivând că alăptarea nu este obsecenă. Ferrari este total de acord. „Nu are nicio conotaţie sexuală, iar ele doar se juca. Ce este obscen în alăptat?”, se întreabă mama celor două fetiţe.

Dincolo de aspectele de confidenţialitate şi de ceea ce este permis să postezi online, Lauren s-a trezit în mijlocul unei dezbateri asupra modului în care societatea noastră percepe alăptarea. În vara anului trecut, părinţii şi experţii au dorit să afle dacă fetiţelor ar trebui să li se permită să joace rolul de mame care alăptează, după ce o păpuşă care „suge la sân“a intrat pe piaţa din SUA. Mulţi critici s-au revoltat, susţinând că păpuşa sexualizează copiii şi va grăbi maturizarea lor.

Bloggerul HuffingtonPost, Tessa Blake, vede diferit situaţia, argumentând că este natural pentru fetiţe să-şi imite mamele. „Fiica mea şi-a ridicat bluza şi «şi-a alăptat» păpuşa ani de zile. Sugeraţi că acest lucru este ruşinos? Dar dacă îşi hrănea păpuşa cu biberonul? Nu s-ar mai fi comportat ca un copil, sau alăptarea este o problemă?”, a întrebat Blake.

Lisa Belkin a subliniat pe blog-ul său că nu este vorba despre un gest pornografic, ci despre mâncare.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele