FOTO Vaginele crescute în laborator, implantate cu succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă au anunţat săptămâna aceasta că, între 2005 şi 2008, patru femei din Mexic au făcut operaţie de transplant de vagin creat în laborator.

Oamenii de ştiinţă au anunţat săptămâna aceasta că, între 2005 şi 2008, patru femei din Mexic au făcut operaţie de transplant de vagin obţinut în laborator. 

Conform doctorilor care îngrijesc pacientele în cauză, acestea sunt bine chiar şi acum, la zece ani după transplant.

Femeile care au beneficiat de transplant s-au născut cu o condiţie genetic rară, numită Sindromul Mayer- Rokitansky-Kuster-Hauser (MRKH), care afectează una din 4.500 de fete. Cele afectate sunt născute cu vagin sau uter nedezvoltat sau absent. 
 

La timpul operaţiei, femeile aveau vârste cuprinse între 13 şi 18 ani. Tratamentele tradiţionale pentru această condiţie includ operaţii dureroase şi proceduri de dilatare, care pot fi traumatice pentru paciente şi, deseori, fără succes.


Imagine RMN cu vaginul artificial FOTO businessinsider.com

Cercetătorii au început, aşadar, să „crească” vagine pentru pacientele care suferă de MRKH. În urma transplantului de vagin, femeile pot simţi plăcere sexuală, fără dureri, pot ajunge la orgasm, însă nu pot avea copii, din cauza lipsei uterului.

Vaginele artificiale sunt obţinute din celule extrase prin biopsie din zonele genital ale pacientelor. Mai întâi, celulele sunt „despărţite” şi crescute separate, potrivit lui Anthony Atalam, un urolog de la Universitatea Wake Forest, cea care a condus aceste teste. Apoi, acestea sunt extinse şi cusute pe o formă biodegradabilă, pe care oamenii de ştiinţă au modelat-o sub forma unui vagin potrivit pentru pacienta în cauză. După şase săptămâni, are loc operaţia, iar după operaţie, nervii şi vasele de sânge se extind gradual şi încep să se integreze în ţesut.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil