Cum să-l ajuţi pe cel mic să nu se teamă de stomatolog?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima consultaţie ar trebui să aibă loc atunci când cel mic împlineşte un an FOTO childrensdentalcom

Prima vizită pe care copilul o face în cabinetul dentistului se poate dovedi traumatizantă. Asta dacă părinţii nu-şi pregătesc din timp micuţul în aşa fel încât igiena orală şi controlul stomatologic să facă parte dintr-un ritual firesc

Consultaţii la vârste fragede

Specialiştii sunt de părere că vizitele la dentist ar trebui să devină o obişnuinţă încă din anii copilăriei. Igiena orală precară favorizează apariţia celor mai multe probleme ale danturii, tocmai de aceea primul control la medicul stomatolog ar trebui făcut la vârsta de un an şi repetat, mai apoi, o dată la şase luni.

Nu complica lucrurile

Evită să-i oferi micuţului prea multe detalii referioare la prima vizită la medicul stomatolog, mai ales că un flux mare de informaţii îl poate bulversa şi, implicit, îi poate trezi teama. Păstrează o atitudine pozitivă, fără a-i crea însă o falsă speranţă. „Nu-l amăgi cu încurajarea «totul va fi bine». Dacă, ulterior, va avea nevoie de un tratament îşi va pierde definitiv încredere în tine şi în doctorul care l-a consultat“, avertizează Joel H. Berg, şeful departamentului de stomatologie dentară din cadrul spitalului din Seattle.

Ai grijă ce cuvinte foloseşti

Nu folosi cuvinte preluate dintr-un câmp semantic cu sensuri negative, precum „răni“ sau „durere“. Utilizează, în schimb, fraze care să inducă o aşteptare pozitivă. Spre exemplu, spune-i că medicul doreşte să vadă dacă zâmbetul lui este perfect şi dacă nu-i lipseşte vreun dinte. Încurajează-l spunându-i că trebuie să meargă la un consult pentru că are nevoie de o dantură sănătoasă şi puternică.

Joaca de-a vizita la dentist

Înainte de prima consultaţie, este bine să regizaţi acasă o vizită la dentist, pentru a-l familiariza pe cel mic cu rolul de pacient. Specialiştii susţin că, pe post de instrumente, ar trebui să foloseşti periuţa de dinţi şi o oglindă. În acest fel, vizita la stomatolog va deveni o joacă, iar copilul tău va fi mult mai relaxat când se va regăsi în faţa doctorului.

Fără poveşti

Nu îi cere celui mic să te însoţească la o programare la dentist şi nu îi povesti experienţele tale din scaunul pacientului, avertizează specialiştii. Copiii preiau frica adultului şi în acest fel îşi formează propriile temeri legate de o eventuală consultaţie.

Pregăteşte-te pentru „scandal“

„Este normal ca un copil să plângă, să se vaite şi să se mişte atunci când este examinat de un străin. Tocmai de aceea, în timpul unui control, ar trebui să ţii cont de sfaturile cadrului medical. Aşadar, păstrează distanţa sau încearcă să-l linişteşti, dacă dentistul îţi sugerează“, susţine specialistul pediatru american Michael Hanna.

Fără compromisuri

Nu îi promite copilului tău dulciuri sperând că aşa va avea o coduită admirabilă la întâlnirea cu dentistul. Specialişii susţin că astfel de compromisuri nu fac decât să-i crească curiozitatea, respectiv teama legată de o posibilă vizită la cabinetul medical, dar sunt oferite şi informaţii derutante. Nu poţi să-i explici copilului că dulciurile duc la apariţia cariilor, iar apoi să-i oferi o bomaboană sau ciocolată pentru a-l răsplăti. 

Accentuează importanţa igienei orale

Îngrijirea orală corespunzătoare previne apariţia unor boli care afectează gingiile (precum gingivita) şi care, dacă nu sunt tratate, pot duce la pierderea dinţilor. Medicii recomandă perierea dinţilor de cel puţin două ori pe zi (dimineaţa şi seara), precum şi folosirea zilnică a aţei dentare şi a apei de gură. Tocmai de aceea copilul tău ar trebui să fie instruit şi ar trebui să înţeleagă importanţa acestor reguli. Iar obişnuinţa aceasta se formează, în timp, cu multă răbdare şi imaginaţie.  

Mai multe pentru tine:
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil