Copilul lăudat nu face faţă presiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii trebuie lăudaţi cu măsură, pentru că fiecare reacţionează diferit la complimente FOTO Shutterstock

Părinţii sunt îndemnaţi din toate direcţiile să-şi laude copiii, să-i complimenteze îndeajuns cât cei mici să strălucească încă din copilărie. Dar un studiu recent arată că până şi cuvintele de laudă pot face mai mult rău decât bine, în special în cazul copiilor care au probleme cu încrederea de sine.

Copiii şi adolescenţii care manifestă greutăţi în tentativele de socializare, precum şi hibe în ceea ce priveşte încrederea de sine, pot fi copleşiţi de complimente şi laude. Aceştia se pot simţi sub presiune, motiv pentru care încep să ocolească provocări sau diverse contexte mai dificile, arată un studiu.

Autorii raportului, proveniţi din universităţi britanice, daneze şi americane, au descoperit că oricât de natural ar fi pentru părinţi complimentele pentru proprii copii, aceştia, în schimb, ar putea da înapoi, chiar riposta, din cauza vorbelor de laudă.

240 de băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani au răspuns la un set de întrebări, menit să le testeze nivelul siguranţei de sine. Pentru început, toţi au fost rugaţi să copieze o pictură. 

Copiii neîncrezători au fost copleşiţi cu laude, în timp ce micuţii siguri pe sine au primit aprecierea cuvenită. Apoi li s-a spus să mai copieze şi alte imagini, cu menţiunea că unele vor fi mai greu de imitat. 

Cei mai puţin încrezători în propriile puteri, care au fost lăudaţi peste măsură, au ales imaginile mai uşor de copiat decât atunci când au fost lăudaţi raţional. Cei siguri pe sine au ales direct imaginile mai dificile.  

   

„Dacă îi spui unui copil cu o încredere de sine redusă că face totul incredibil de bine, va ajunge să creadă că mereu va trebui să facă lucrurile incredibil de bine. Drept urmare, le va fi teamă când se vor întâlni şi cu standarde mai înalte, aşa că vor decide să nu faţa faţă altor provocări”, a spus cercetătorul Eddie Brummelman.

Citeşte şi:

Eşti pregătit să devii părinte? Testul amuzant care arată dacă vei face faţă

„Dacă nu vei da greş, înseamnă că ţinteşti prea jos. Lecţia de viaţă a unui tată pentru fiica sa

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort