Copiii neglijaţi de părinţi au rezultate şcolare slabe şi probleme emoţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşa şi grădiniţa influenţează dezvoltarea emoţională a copiilor, potrivit unui studiu FOTO Adevarul

Absenţa părinţilor din viaţa copiilor lasă urme asupra comportamentului şi educaţiei celor mici. Copiii lăsaţi multe ore la creşă şi la grădiniţă pot avea rezultate slabe la vârsta şcolară şi pot dezvolta probleme emoţionale, atenţionează specialiştii.

Dezvoltarea emoţională a copiilor depinde în mare măsură de numărul de ore pe care părinţii îl petrec alături de ei, atenţionează Jonas Himmelstrand, preşedintele Asociaţiei Educatorilor la Domiciliu din Suedia şi autorul unui studiu care va fi prezentat integral în cursul acestei săptămâni.

În Suedia, nouă din zece copii îşi petrec primii ani din viaţă în creşe şi în grădiniţe. „În şcolile suedeze se înregistrează cel mai mare număr de absenţe, cea mai mare lipsă de disciplină, cele mai mari distrugeri şi cel mai indecent limbaj, în comparaţie cu şcolile din celelalte ţări europene“, spune expertul, citat de publicaţia „Daily Mail“. Acesta crede că părinţii care îşi lasă copiii la creşă pentru a reveni la serviciu ar trebui să se gândească de două ori înainte de a lua decizia, pentru că ea are urmări asupra viitorului celor mici.

„Integrarea copiilor în colectivitate de la vârste mici poate avea ca efect dispariţia ataşamentului de părinţi, lucru care va afecta dezvoltarea psihologică a copilului, capacitatea lui de învăţare şi transmiterea moştenirii culturale de la o generaţie la alta. De aici derivă agresivitatea în şcoli, formarea găştilor de adolescenţi, promiscuitatea şi lipsa evoluţiei culturale“, mai spune Jonas Himmelstrand.

Obezitatea, un alt pericol

Acestea nu sunt singurele riscuri care îi pândesc pe micuţii duşi la creşă şi la grădiniţă. Ei au şi un risc de obezitate mai mare, atenţionează specialiştii canadieni de la Universitatea din Montreal. Potrivit unui studiu pe care l-au publicat la sfârşitul anului trecut, un copil dus la creşă are un risc cu 50% mai mare de a deveni obez, comparativ cu unul crescut acasă, de părinţi. Dr. Sylvana Côté, unul dintre autorii cercetării, recomansă părinţilor să se asigure că are o alimentaţie corectă şi că face suficientă mişcare.

Nici lăsarea copiilor în grija bunicilor nu este o opţiune mai sănătoasă, pentru că nici în acest caz problemele de greutate nu îi vor ocoli. Micuţii crescuţi de bunici au un risc cu 34% mai mare de a deveni obezi decât copiii aflaţi în grija părinţilor, potrivit unui studiu publicat în 2010 de cercetătorii de la University College London. Explicaţia: părinţii sunt mai atenţi la dieta şi la nivelul de activitate fizică al copiilor, în comparaţie cu bunicii şi educatorii. Cercetarea a fost efectuată pe un eşantion de 12.000 de copii, cu vârsta de trei ani.

Ministerul Muncii susţine întoarcerea mamelor la muncă

La începutul lunii februarie, Ministerul Muncii a demarat o campanie prin care îndeamnă tinerele mame să nu renunţe la cariera lor pentru a sta acasă cu copiii. „Nu renunţa la tine de dragul copilului! Într-o zi, va simţi“ este sloganul campaniei care prezintă mamelor dezavantajele întreruperii activităţii profesionale. Proiectul este finanţat din fonduri structurale.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”