Copiii de 3 ani se pricep să folosească telefonul mobil, dar părinţii nu-i mai învaţă să se îmbrace singuri sau să ajute la pregătirea mesei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În epoca tehnologiei, copiii cu vârsta între 3 şi 5 ani învaţă să folosească telefoanele mobile în detrimentul unor activităţi utile în viaţa de zi cu zi, cum ar fi să se îmbrace singuri, să-şi lege şireturile, să meargă pe bicicletă sau să participe la pregătirea micului dejun, după cum arată o cercetare recentă.

Studiul desfăşurat de o companie de software din Olanda , AVG Technologies, arată că 58% din părinţi au copiii care au învăţat să folosească dispozitive digitale înainte să împlinească vârsta de trei ani, mulţi dintre ei înainte să poată vorbi.

Această utilizare intensă a telefoanelor mobile şi tabletelor se reflectă negativ în sfera unor activităţi extrem de importante pentru dezvoltarea copiilor, cum ar fi să-şi pună singuri masa, să înoate, să se îmbrace, să meargă pe bicicletă, să-şi lege singuri şireturile etc.

Părinţii au recunoscut în proporţie de 47% că nu acordă suficientă atenţie altor aspecte practice şi că, la rândul lor, petrec prea mult timp postând fotografii sau înregistrări cu propriii copii pe reţelele sociale, cel puţin o dată pe zi.

În cazul mamelor tinere, cu vârsta mai mică de 34 de ani, numai 34% din copii învaţă să-şi scrie numele până la 5 ani, procent care creşte la 40% în cazul mamelor care depăşesc 35 de ani, informează „The Independent”.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele