Cinci lucruri esenţiale pentru a creşte un copil bun şi fericit în era tehnologiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologii de la Universitatea Harvard au studiat ceea ce face ca un copil să fie bine adaptat acestor vremuri în schimbare. Aceştia au ajuns la concluzia că există mai multe elemente de bază care au rămas la fel de importante ca în vremurile trecute.

În aceasă eră a tehnologiei, constatăm că creşterea copiilor este diferită de acele vremuri când nu existau atâtea mijloace de comunicare şi dipozitivele care ne consumă. În urmă cu 20 sau 30 de ani, copii se jucau afară până la lăsarea nopţii. Acum le oferim copiilor dipozitive inteligente cu care să-şi ocupe timpul. Însă ce lipseşte? Poate ar fi timpul să ne întoarcem la lucrurile de bază.

1. Petrece timp cu copiii tăi

Aceasta este o simplă sugestie, însă trăim nişte vremuri solicitante, în care suntem conectaţi aproape în permanenţă la tehnologie, prinşi la locul de muncă şi ocupaţi, încercând să ne menţinem pe linia de plutire. Nu ştirile, mesajele, e-mail-urile sau apelurile telefonice sunt cele care ne consolidează relaţiile. Este mai uşor să-i dai unui copil o jucărie sau o consolă X-box pentru a-l ţine ocupat. Să petreci timp cu copilul tău înseamnă să laşi deoparte toate aceste lucruri, să citiţi o carte, să bateţi mingea, să faceţi drumeţii sau să jucaţi cărţi. În termeni simpli, asta înseamnă să interacţionezi cu copilul tău în mod direct pentru că acestea sunt lucrurile pe care şi le va aminti mai târziu. Vor uita ce le-ai cumpărat. Copiii vor doar să petreacă timp de calitate cu părinţiilor.

2. Vorbeşte cu ei

Potrivit cercătărilor de la Harvard, „chiar dacă cei mai mulţi părinţi şi îngrijitori spun că grija pentru copii este o prioritate, de obicei copii nu aud acest mesaj“. Ne întoarcem din nou la timpul petrecut alături de ei pentru a afla ce se petrece în viaţa lor. Vorbiţi cu profesorii, antrenorii, tutorii şi alte persoane care se ocupă de ei. Aflaţi dacă există o schimbare de comportament. Permite-i copilului să se simtă confortabil să vină şi să-ţi vorbească. Copilul tău are nevoie să audă de la tine că este prioritar în viaţa ta. Nu este de ajuns să îi arăţi asta prin cadouri, menţinându-i în condiţii de siguranţă sau hrănindu-i. Copiii au nevoie de confirmare prin cuvinte. Cuvintele sunt importante. Invită-i să se aşeze lângă tine şi să-ţi povestească despre ce au făcut la şcoală, despre teme, prieteni şi altele.

3. Arată-le cum să rezolve problemele fără să insistaţi pe rezultat

Unul dintre cele mai mari daruri pe care i le poţi oferi copilului tău este capacitatea de a analiza şi a rezolva singur problemele. Acordă-i încrederea de a decide pentru el ceea ce-şi doreşte. Nu le poţi rezolva tot timpul problemele. Este sănătos să le permiţi să experimenteze viaţa cu proprii lor ochi. Realizările sunt importante şi permiţându-le să determine singuri ce-şi doresc, le dăruieşti cunoaştere. Vrei să-ţi creşti copilul astfel încât să devină un adult productiv. Lasă-l să vină şi să-ţi împărtăşească problemele lui şi ghidează-l astfel încât să facă cele mai bune alegeri. Este dificil să faci un pas înapoi ca părinte şi să-ţi priveşti copilul cum face o greşeală, dar ca şi în cazul tău, aceasta este o parte a învăţării şi a evoluţiei noastre. Vrei ca el să fie fericit pentru ceea ce a reuşit şi nu doar să fii tu fericit ca părinte.

Rick Weissbourd, care a efectuat studiul, spune: „Noi suntem foarte concentraţi asupra fericirii copilului nostru. Nu am fost surprins de faptul că fericirea s-a clasat pe locul cel mai înalt, dar am fost surprins de faptul ca realizarea a fost clasat atât de sus.“

Ne împingem copiii să se concentreze doar asupra succesului? „Presiunea de realizare poate avea o grămadă de rezultate negative“, spune Weissbourd, care este co-director al proiectului Making Caring Common. „Sunt îngrijorat de faptul că asta face copiii mai puţin fericiţi.“

4. Arată-le recunoştinţă constant

Cercetătorii spun că studiile arată că persoanele care obişnuiesc să-şi exprime recunoştinţa sunt mai susceptibile de a fi de ajutor, generoase, pline de compasiune şi iertătoare, crescându-le tot o dată şansele de a fi fericite şi sănătoase. „Părinţii ar trebui să le dea copiilor anumite sarcini şi apoi să le spună cât de mulţumiţi sunt de realizările lor. Este important pentru copii să vadă că recunoştinţa este un dar remarcabil. De fiecare dată cand fac ceva, felicită-i şi recunoşte-le performanţa“, spun psihologii de la Harvard, care au constatat că părinţii îşi laudă copii numai pentru „acte mai puţin comune de bunătate.“

Ca părinţi, îndatoririle noastre sunt să-i învăţăm pe copiii noştri să fie empatici şi plini de compasiune faţă de alţii. Copiii învaţă prin puterea exemplului. Du-i la un adăpost! Du-i să întâlnească persoane care nu sunt din aceeaşi clasă socială. Permite-le să-şi dea seama cât de norocoşi sunt să aibă ceea ce ei au acasă. Fii deschis cu ei! Arată-ţi mulţumirea pentru cele mai mici acte pe care le efectuează, care nu au nimic de-a face cu şcoala sau cu muncă. Ajutându-i pe ceilalţi, nu le oferi doar ocazia să devină nişte adulţi uimitori, dar le elimini şi prejudecăţile precum bigotismul şi discriminările. Totul începe de acasă.

5. Învaţă-i să vadă lucrurile de ansamblu

Lasă-ţi copiii să experimenteze lumea prin intermediul compasiunii tale. Cercetătorii spun că „aproape toţi copiii empatizează şi le pasă de un cerc mic de familii şi prieteni.“

Învaţă-ţi copilul să fie un bun ascultător, să interacţioneze fără utilizarea tehnologiei, să fie empatic cu alte persoane din afara familiei şi să nu judece pe nimeni pe baza religiei sau a naţionalităţii. Noua generaţie are o mare capacitate de a schimba lumea. Arătându-i copilului culturi diferite, îl ajuţi să se transforme într-o persoană iubitoare, bună şi fericită. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort