Cele trei compromisuri pe care nu ar trebui să le faci niciodată într-o relaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Există trei compromisuri principale pe care cuplurile le fac în încercarea de a-şi salva relaţiile

Toate relaţiile pe termen lung implică compromisuri. Îmbinarea a două vieţi diferite, rezolvarea unor probleme importante sau, dimpotrivă, a unor chestiuni ce ţin de viaţa de zi cu zi, cum ar fi unde să mergeţi în vacanţă sau ce pastă de dinţi să cumpăraţi, necesită adesea negocieri şi compromisuri.

Pentru unii dintre noi, întrebarea dacă facem prea multe compromisuri doar de dragul relaţiei există încă de la început. Pentru alţii, această grijă ar putea să intervină mai târziu, după ce fluturaşii iubirii încep să dispară, iar greşelile sau defectele partenerului nostru devin mai evidente.

A fi capabil să negociezi şi să găseşti un compromis este adesea un semn al unei relaţii sănătoase. Cu toate acestea, unele sunt atât de semnificative încât nu ar trebui să fie făcute atât de uşor. Astfel, următoarele trei compromisuri sunt adesea asociate cu probleme în relaţie şi, chiar dacă nu reprezintă neapărat sfârşitul iubirii, ar trebui să vă gândiţi serios înainte de a le face, scrie Psychology Today

1. Ascunderea aspectelor cheie în ceea ce ne defineşte

Ne îngrijorează faptul că partenerul nostru se va simţi ameninţat sau enervat de aspectele semnificative ale personalităţii noastre, ale aspiraţiilor, convingerilor, activităţilor sau ale prietenilor noştri, astfel încât ajungem să le ascundem sau să le minimalizăm. Astfel, prin esenţă, nu facem decât să tăiem părţi ale „sinelui“ nostru. S-ar putea să reuşim să facem acest lucru pe termen scurt. În timp, însă, acest fapt ne poate afecta sănătatea psihică, fericirea în relaţie sau chiar ambele. 

Ce puteţi face: comunicaţi în permanenţă cu partenerul, lăsaţi-l să vă cunoască treptat, în totalitate, fără să-i ascundeţi anumite aspecte din viaţa dumneavoastră personală şi explicaţi-i cât de importante sunt anumite lucruri sau persoane pentru fericirea proprie şi încercaţi să le îmbinaţi în relaţia amoroasă. 

2. Toleraţi lipsa de respect a partenerului

Unul dintre elementele care anticipează atât nivelul de fericire, cât şi longevitatea relaţiei este faptul că partenerul vă priveşte cu dispreţ în timpul unor certuri sau neînţelegeri. Lipsa de respect, ostilitatea şi lipsa de empatie pe care le relevă aceste momente reprezintă o slăbiciune crucială care vă poate afecta capacitatea de a gestiona stresul şi de a vă confrunta în mod constructiv.

Ce puteţi face: vorbiţi despre stabilirea unor reguli de bază în gestionarea conflictelor şi depuneţi un efort mai mare pentru a vă înţelege reciproc. Încercaţi să fiţi mai empatici unul la suferinţa şi nemulţumirea celuilalt.

3. Incompatibilitate sexuală semnificativă 

Atunci când ascundem aspecte importante ale sexualităţii noastre, cum ar fi dorinţa sexuală, ceea ce vă excită în viaţa de cuplu, preferinţele sau credinţele şi practicile legate de monogamie, există şansa dezvoltării unei frustrări şi nemulţumiri în relaţie şi chiar dacă există o mulţime de cupluri care rămân împreună, indiferent de nemulţumirile din dormitor, acest aspect este unul extrem de important în menţinerea unei relaţii fericite.

Ce puteţi face: deoarece menţinerea unei vieţi sexuale bune necesită o muncă pe termen lung în aproape orice relaţie, vă recomandăm să aveţi o discuţie sinceră şi să fiţi deschişi în legătură cu lucrurile care vă plac. Probabilitatea ca partenerul/partenera să nu-ţi fi spus totul despre propriile preferinţe, chiar dacă istoria lui/ei amoroasă nu este atât de bogată, este foarte mare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată