Cearta, benefică sau nu în cuplu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Discuţiile în contradictoriu te pot ajuta să vezi cu alţi ochi persoana iubită

Vă cunoaşteţi de mult timp, împărţiţi şi bune şi rele, dar ţi se întâmplă destul de des să ai discuţii în contradictoriu cu partenerul. Deşi cearta este privită ca un lucru negativ într-o relaţie, ea poate fi benefică, dacă ţii cont de următoarele lucruri.

Încă de când l-ai văzut întâia oară ai simţit că el este jumătatea ta, sufletul tău pereche care poate să te înţeleagă şi să te susţină necondiţionat. Însă când ajungeţi să vă certaţi, îţi pui câteva semne de întrebare cu privire la relaţia voastră. Cearta nu e neapărat un aspect rău, dacă ştii cum să o transformi într-un lucru pozitiv care să contribuie la consolidarea relaţiei.

E sarea şi piperul unei relaţii

O relaţie în care totul merge strună se poate termina brusc, fără să-ţi dai seama ce s-a întâmplat. Monotonia poate fi cea care să vă facă să vă plictisiţi unul de celălalt şi, ulterior, să vă îndepărtaţi reciproc. De aceea, din când în când, certurile pot fi sarea şi piperul unei relaţii, care să te facă să conştientizezi cât de importante sunt momentele frumoase petrecute alături de partener. Discuţiile în contradictoriu te pot ajuta să vezi cu alţi ochi persoana iubită şi să-ţi influnţeze în mod pozitiv comportamentul faţă de cel de lângă tine.

Descoperă când e bine să te descarci emoţional pe clickpentrufemei.ro.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare