Cât de repede ajung să-şi piardă optimismul tinerii din ziua de azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

O cercetare realizată pe tineri cu vârsta între 14 şi 22 de ani a scos la iveală că deşi debordează de optimism înainte de a da piept cu viaţa, dezamăgirea şi teama de viitor afectează mai repede decât ar fi cazul evoluţia generaţiilor actuale.

Un studiu desfăşurat de una dintre cele mai organizaţii britanice dedicate spijinirii copiilor, Barnardo, a scos la iveală o realitate tristă: mulţi din tinerii din ziua de azi îşi pierd optimismul şi ajung să creadă mult prea repede că „nu au nicio şansă în viaţă“. 

Subiecţii care au participat la cercetare au avut vârste între 14 şi 22 de ani şi au fost aleşi din toate categoriile socio-economice. Aceştia au fost întrebaţi despre şansele de care cred că vor avea parte în viitor.

Categoria de vârstă 14-16 ani s-a dovedit a fi cea mai optimistă, cu numai 9% care consideră că „oamenii ca mine nu au prea multe şanse în viaţă“. Dar acest optimism se estompează destul de repede. Astfel, între 17 şi 19 ani proporţia celor care cred că viaţa nu le rezervă prea multe lucruri bune se dublează, pentru ca între 20 şi 22 de ani acest procent să crească la 21% . Prin urmare, 1 din 5 persoane din categoria 20-22 de ani ajunge să creadă că „nu are nicio şansă în viaţă“, în condiţiile în care se află abia la început de drum.

Cercetarea a mai arătat că 4 din 5 tineri de 14-16 ani cred că „dacă voi munci acum din greu, efortul depus mă va ajuta mai târziu în viaţă“, dar situaţia se schimbă la categoria 20-22 de ani, cu numai două treimi care crede acelaşi lucru.

Diferenţe s-au semnalat şi în cazul împărţirii tinerilor în persoane care considerau că au parte de anumite avantaje şi cele care nu credeau că au avut parte de astfel de avantaje. Cei care credeau că au fost avantajaţi în vreun fel, considerau în proporţie de 87% că vor ajunge să câştige suficient de mulţi bani pentru a întreţine o familie fără a avea nevoie de ajutor de la stat, situaţie în care cred numai 59% din tinerii care nu au avut parte de avantaje.

Numai 1 din 3 tineri (43%) care credeau că nu au avut parte de avantaje au admis că vor reuşi să-şi cumpere o casă, comparativ cu 69% în cazul celor avantajaţi. De asemenea, dintre cei dezavantajaţi, 6 din 10 tineri (63%) consideră că vor trebui să se zbată ca să obţină un loc de muncă bun, deşi s-au descurcat bine la şcoală.

„Tinerii ar trebui să fie plini de optimism, dar studiul arată că mulţi ajung să se simtă prinşi în capcana unor circumstanţe sau limitaţi de şansele pe care cred că le au în viaţă încă dinainte de a termina şcoala“, şi-a exprimat îngrijorarea directorul executiv al organizaţiei, Javed Khan, atrăgând atenţia asupra măsurilor care trebuie luate pentru ca generaţiile de tineri să se simtă încurajate să-şi atingă adevăratul potenţial.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”