Bărbaţii cu barbă, preferaţii femeilor pentru relaţii de lungă durată: tipul de barbă cu cel mai mare succes în rândul sexului frumos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile au considerat bărbaţii cu barbă de patru săptămâni mai atrăgători pentru o relaţie serioasă, decât pentru o aventură. FOTO beardilizer.co

Bărboşii sunt din nou la modă, iar bărbaţii care continuă să-şi radă părul facial poate ar trebui să se gândească de două ori înainte să se bărbierească ţinând cont de concluziile unei cercetări recente, la care au participat 8.500 de femei.

Studiul desfăşurat de Universitatea Queensland şi Universitatea New South Wales din Australia, la care au participat 8.520 de femei heterosexuale, a relevat că reprezentantele sexului frumos văd în bărbaţii cu barbă potenţiali parteneri de cuplu serioşi, responsabili şi de încredere, potriviţi pentru relaţii de lungă durată.

Acestea au fost rugate să noteze cât de atrăgător li se pare fiecare dintre cei 16  bărbaţi pe care i-au admirat în tot atâtea imagini, unii fără barbă, alţii cu barbă de cinci zile, de zece zile sau cu barbă de patru săptămâni.

Femeile au fost rugate apoi să spună dacă bărbaţii respectivi ar fi interesanţi pentru o relaţie de lungă sau de scurtă durată.

La modul general în ceea ce priveşte gradul de atracţie, femeile au considerat bărbaţii cu barbă de zece zile fiind cei mai atrăgători, urmaţi de cei cu barbă de cinci zile şi de cei cu barbă de patru săptămâni, în timp ce pe ultimul loc s-au clasat bărbaţii fără păr facial.

În ceea ce priveşte interesul pentru relaţia pe termen lung sau termen scurt, femeile au considerat bărbaţii cu barbă de patru săptămâni mai atrăgători pentru o relaţie serioasă, decât pentru o aventură, după cum se precizează în „Journal of Evolutionary Biology”. 

Un alt aspect relevat de cercetare a fost că reprezentantele sexului frumos care preferă, de regulă, bărbaţi cu trăsături mai feminine se simt atrase şi de bărbaţii cu trăsături foarte masculine, dacă aceştia au barbă, cel mai probabil pentru că pilozitatea facială le maschează într-o anumită măsură trăsăturile şi îi face mai interesanţi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”