8 lucruri pe care orice tată ar trebui să le includă în educaţia fiului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Implicarea tatălui în educaţia fiului şi relaţia pe care o are cu acesta joacă un rol important în buna dezvoltare a copilului FOTO 123 RF

Deşi mulţi consideră că mamele joacă cel mai important rol în viaţa şi în creşterea copiilor, există lucruri la care, cu siguranţă, taţii se pricep mai bine, mai ales când vine vorba de băieţei. BrightSide punctează 8 lucruri importante pe care doar un tată i le poate oferi fiului său.

1. Explică-i cât de important este să ştie cum să câştige şi cum să piardă

În afară de prieteni, cine este cea mai bună companie pentru un copil în diverse competiţii şi jocuri? Tatăl, desigur. Acesta este un bun antrenament pentru calităţile masculine. Prin intermediul acestor jocuri, fiul tău va simţi gustul victoriei şi va conştientiza cât efort este necesar pentru a o obţine. 

Pentru tată, aceste jocuri sunt oportunitatea perfectă să-i explice fiului că înfrâgerile sunt inevitabile, că atunci când cazi, trebuie să te ridici şi să mergi mai departe şi că nu este nimic ruşinos într-un eşec.

2. Învaţă-l atitudinea adecvată faţă de femei

O mamă poate şi ea să-i spună fiului ei cum să se poarte cu o femeie, însă doar tatăl va fi capabil să-i arăte toate aceste lucruri prin propriul exemplu. De altfel, ar fi minunat ca fiul să înveţe tot felul de lucruri importante despre femei de la tatăl său, nu de la prieteni sau de pe internet. Ia-l pe fiul tău cu tine atunci când îi cumpăraţi flori mamei sau mergeţi la magazin împreună şi vorbeşte politicos cu casieriţa, pentru ca cel mic să-ţi urmeze exemplul şi să nu ezite să comunice cu femei necunocute ca un adevărat gentleman.

3. Purtaţi conversaţii ca de la bărbat-la bărbat despre dragoste

Acest punct decurge din precedentul. Dă-i ocazia fiului tău să înţeleagă acest sentiment puternic dintr-o discuţie masculină de la inimă-la inimă, atunci când vine vremea. Pentru un adolescent, este un cadou valoros ca tatăl său să-i povestească despre prima lui iubire, primele întâlniri şi să-i spună că n-ar trebui să se grăbească pentru că e mai bine să aştepţi fata potrivită care îi va aprinde scânteia în suflet. Acest gen de conversaţii sunt extrem de utile pentru o încredere reciprocă.

4. Învaţă-l cum să riposteze

Tatăl este singurul care poate propriu-zis să-şi înveţe fiul să fie puternic şi ferm, să se apere şi să lupte pentru dreptate. El îl poate învăţa să-şi dea seama când merită să riposteze pentru ca un infractor să nu se apropie de el şi când este mai rezonabil să nu acorde atenţie provocărilor şi să părăsească un conflict. Un tată ar trebui să-i explice şi să-i arate copilului, prin propriul exemplu, că bunătatea nu este o slăbiciune.

5. Ajută-l să găsească propria perspectivă asupra lumii

Nu este nevoie să faci ceva special pentru asta, ci doar să fii lângă el din când în când şi să vorbiţi. Copilul are nevoie să înţeleagă nu este doar mama cu cerinţele şi aşteptările ei, ci şi o altă persoană cu o viziune diferită. Desigur, când vine vorba de creşterea copilului, părinţii trebuie să fie în aceeaşi tabără. Dar din punct de vedere al viziunii asupra lumii, filosofia lor poate fi foarte diferită şi este absolut normal. Cu ajutorul tatălui, copilul va vedea că există mai multe puncte de vedere cu privire la aceleaşi fenomene, învăţând să-şi analizeze şi să-şi formeze prorpria viziune asupra lucrurilor.

6. Îmbogăţeşte experienţa copilului cu noi senzaţii

Totul începe când el este încă un bebeluş. Chiar şi la vârsta de 6 luni, copilul poate simţi diferenţa dintre dragostea manifestată de femeie şi cea de bărbat. Spre deosebire de mame, cu mângâieri şi alinturi, taţii preferă jocurile active cu un caracter masculin, precum aruncarea şi învârtirea celui mic. Mamele privesc aceste jocuri cu spaimă, dar copilul primeşte o abundenţă de senzaţii vizuale, auditive şi tactile şi o experienţă nouă despre propria localizare spaţială.

7. Învaţă-l trucuri bărbăteşti

Sunt anumite lucruri pe care bărbaţii le fac şi care impresionează majoritatea femeilor. De exemplu, aprinderea focului, repararea maşinii sau baterea unui cui. Chiar dacă copilul este 100% orăşean, nu există nicio îndoială că abilitatea de a aprinde un foc îi va fi utila pe viitor, cel puţin pentru a face un grătar. În orice companie s-ar afla, aceste deprinderi vor adăuga 100 de puncte la reputaţia fiului tău.

8. Ajută-l să se descurce cu treburile casnice

Este vorba despre a lega nodul unei cravate, bărbierirea şi călcarea cămăşilor. Deşi acum răspunsul la orice întrebare poate fi găsit pe internet, este mult mai bine dacă va afla aceste lucruri de la tatăl său. Şi, desigur, nimeni altcineva nu este mai potrivit să-i arate fiului că şi bărbaţii pot să gătească, cel puţin cât să nu moară de foame.

Mai multe pentru tine:
Crenvurștii, mai nocivi decât legumele sau fructele cu pesticide. Ce spun specialiștii
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Un om de știință a elucidat misterul „blestemului faraonului”. Ce i-a ucis pe cei care au deschis mormântul lui Tutankhamon
Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Moment istoric pe Bega. Prima cursă după 1988 între Timișoara și Otelec. Vaporul cu 45 de pasageri a ajuns după trei ore
Peștera mortală. O cavernă din Kenya, despre care se crede că este sursa Ebola, ar putea provoca următoarea pandemie
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Cele mai bune locuri de grătar pentru sărbătoarea de 1 Mai