Vanilia, aroma care te calmează: ce parfumuri cunoscute îţi schimbă starea de spirit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Te-ai întrebat vreodată care este parfumul care te reprezintă sau cum să alegi cu ce parfum te dai, în funcţie de dispoziţia pe care speri să o ai? Noi cercetări arată că parfumul îţi poate schimba, nu doar reflecta, starea de spirit, fie că este esenţa preferată de la Jean Paul Gaultier sau Dior.

„Mirosurile declanşează emoţii foarte puternice. Acest lucru se întâmplă datorită bulbului olfactiv, prima parte a corpului nostru care detectează mirosul şi care este direct legată de sistemul limbic, partea din creier asociată emoţiilor, comportamentului şi motivaţiei”, a declarat Will Andrews, omul de ştiinţă are a condus studiul efectuat de parfumeria Procter&Gamble (firma din spatele parfumurilor Hugo Boss, Dolce&Gabbana şi Gucci).

Iată cum aromele îţi pot schimba starea de spirit, potrivit expertului parfumier Lawrence Roullier White:

Aromele de vanilie – confort 

Unii experţi sunt de părere că notele de vanilie amintesc de plăcerile copilăriei, printre care îngheţată, biscuiţi, prăjituri, dar şi de laptele de la sânul mamei, motiv pentru care are efecte relaxante asupra pulsului.

Poţi încerca: parfumul „Classique” din gama creată de Jean Paul Gaultier şi parfumul „Guerlain’s Shalimar”, probabil unul dintre cele mai renumite parfumuri cu aromă de vanilie din toate timpurile, creat în 1921.

Flori albe – seducţie 

Florile albe conţin molecule de indol, întâlnite şi în feromonii animali, creierul nostru recunoscând această aromă ca un semn al atracţiei.

Poţi încerca: „Carnal Flower”, creat de parfumierul Dominque Ropion şi „Madonna’s Truth Or Dare”, unul dintre puţinele parfumuri care conţine ulei tuberoză, cel mai scump ulei floral natural din lume.

Prospeţime – citrice 

În Marea Britanie, citricele sunt asociate cu prospeţimea. Imperiul Britanic a păstrat tradiţia indienilor de a se spăla pe mâini cu zeamă de lămâie.


Poţi încerca: „L’Escale a Portofino”, de la Christian Dior, dar şi „Grapefruit”, de la Jo Malone. 

Relaxare – lavandă şi trandafir
 

S-a dovedit că atât aroma de trandafir, cât şi cea de lavadă are un efect relaxant asupra sistemului nervos, reglând ritmul respirator şi tensiunea. 
 

Poţi încerca: „Lavandula”, produs al mărcii Penhaligon, care foloseşte, pentru producerea parfumului, lavadă crescută la 300 de metri deasupra nivelului mării, pentru o aromă pură, dar şi „English Lavander”, parfum produs de Yardley. Niciun parfum cu note de trandafir nu se poate compara cu „Chanel No 5”, potrivit specialiştilor.

Energizant – rozmarin şi mentă

Rozmarinul conţine timol, un stimulent, iar menta îmbunătăţeşte performanţa fizică. 


Poţi încerca: apa de colonie, aflată la îndemâna tuturor, dar şi „Mint and Moss”, marca Union Quince.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent