Traiul în oraşele viitorului: românii fug de viaţa la comun

Pe măsură ce oraşele lumii devin tot mai neîncăpătoare, construim mai rapid şi mai îndrăzneţ ca oricând, tendinţă care va oferi un nou înţeles stilului de viaţă pe vertical. Dacă în metropole ca New York sau Londra clădirile de sute de metri înălţime au devenit simbolul progresului şi bunăstării, românii au o cu totul altă percepţie asupra acestui mod de viaţă.

Super zgârie-norii zilelor noastre ajung să forţeze limitele ingineriei, tehnologiei şi proiectării, pentru a deveni mai ecologici, mai rezistenţi, mai inteligenţi şi mai luxoşi decât predecesorii lor.
Viaţa la comun, în spaţii din ce în ce mai restrânse, este o realitate care se conturează pe timp ce trece, temă abordată într-un documentar Discovery Channel, intitulat „Super zgârie-nori“, care va fi difuzat începând din 14 iunie. Pe parcursul a patru episoade se va analiza modul în care urbanismul viitorului va revoluţiona felul în care trăim, muncim şi ne protejăm de potenţiale pericole.

Documentarul, care va fi difuzat sâmbăta, de la ora 16:00, arată cum au fost create patru asemenea clădiri uluitoare: One World Trade Center-New York, clădirea Leadenhall –Londra, Shanghai Tower-China, clădirea One57-Manhattan.

Din perspectiva lui Sebastian Boţic, doctor al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, fascinaţia faţă de viaţa la înălţime este o caracteristică a modernităţii. „Cu toate acestea, astăzi putem vorbi cu oarecare încredere de o rezervă din ce în ce mai pronunţată din partea oamenilor de a „popula” aceste tipuri de spaţii. Deşi pare o chestiune de logică elementară (suprafaţa finită a globului, expansiunea accelerată a populaţiei) că zgârie-norii şi, în general, programul de locuire colectivă vor deveni o prezenţă indiscutabilă în silueta urbană în orizontul următorilor 50 de ani, înregistrez însă o serie de aspecte care mă determină să fiu circumspect în faţa unui astfel de scenariu“, este de părere acesta.

Un exemplu în acest sens este percepţia românilor faţă de acest stil de viaţă, după anii în care comunismul a impus traiul la bloc. 

Există în mentalul colectiv, din România sau aiurea, o identitate care se stabileşte între funcţiune şi înălţime - zgârie-norii par a fi destinaţi exclusiv birourilor - şi între bunăstare şi mod de locuire - viaţa la bloc este considerată inferioară traiului în locuinţa izolată pe parcelă. Că este vorba de încercări mai timide, ca Shanghai Tower, sau de proiecte ambiţioase asemeni Schimizu Mega-City, toate vor avea de înfrânt rezerva, dar şi tradiţia, ce izvorăşte din modul „înrădăcinat” de a înţelege oraşul, adaugă specialistul în urbanism.

Venind mai aproape de spaţiul românesc, Sebastian Boţic consideră că supravieţuitorii unor brutale experimente sociale succesive, cum a presupus comunismul, nu vor fi dispuşi să accepte prea uşor o astfel de perspectivă.

FOTO Arhiva Adevărul 

„Fără îndoială că nici discrepanţa între calitatea construcţiilor înalte interbelice şi cele din perioada comunistă, nu au ajutat la depăşirea clivajului sărac - la bloc/bogat - la casă. Nu în ultimul rând, locuirea colectivă este (şi) un proces; ca orice proces, el se învaţă, se deprinde şi se perfecţionează prin exerciţiu. Urbanitatea şi eleganţa vieţuirii în comun rămân încă, mi-e teamă, un deziderat“, mai spune acesta.

Boţic vede condensarea pe verticală implauzibilă şi dizgraţioasă, care duce la pierderea „farmecului descoperirii la pas a oraşului, surpriza unui colţ de stradă ce-ţi deschide o perspectivă neaşteptată sau libertatea pe care o resimţi în mijlocul unei piaţete“. Ca urmare, Boţic crede că miza următorilor 50 de ani nu va fi cum să includem oraşul în verticală, ci cum să integrăm verticala în oraş.

În acelaşi timp, sociologul Mircea Kivu vorbeşte despre studii care au demonstrat că oamenii care trăiesc în condiţii de aglomerare, îndeosebi în cartierele de blocuri, sunt mai agresivi, au pronunţate tendinţe sociopate. „A te caza într-un spaţiu de genul zgârie-nori contravine conceptului generic de "locuire", care presupune o apropriere a spaţiului, posibilitatea de a pune o amprentă personală asupra locului. Mi se pare mai consistent, mai ales în România, celălalt trend - prin care oamenii fac eforturi să locuiască în unităţi de locuit cât mai mici, în "case pe pământ", să părăsească oraşele, iar statisticile ultimilor 10 ani arată un bilanţ migratoriu favorabil ruralului“, subliniază acesta.