WWW-ul a împlinit 25 de ani. Povestea „pânzei“ care ne uneşte pe toţi

În urmă cu 25 de ani a luat naştere reţeaua World Wide Web. Totul a început cu un plan de a organiza mai bine datele ştiinţifice, într-un birou din Elveţia.

În 1989, Internetul, un sistem global de computere conectate, funcţiona de câţiva ani buni. Utilizatorii putea trimite date de la un calculator la altul, indiferent de locul în care se aflau, însă nu exista o modalitate eficientă de a permite accesul uşor al publicului larg la acele informaţii.

Pe atunci, Tim Berners-Lee era programator la institutul CERN. El era îngrijorat de datele care se pierdeau frecvent. El a văzut cu cercetătorii pierdeau timp preţios refăcând diverse experimente deoarece rezultatele lor se pierdeau. El avea nevoie de o modalitate de a face informaţia mai accesibilă aşa că a desenat un plan pe o bucăţică de hârtie, în martie 1989, cu titlul Managementul Informaţiei: O propunere. „Problema cu pierderea informaţiilor este acută la CERN dar, în acest caz, CERN este un model în miniatură al întregii lumi. CERN are acum nişte probleme cu care restul lumii va trebui să se confrunte în curând. Ar trebui să lucrăm la un sistem universal de îndosariere a informaţiilor, în care generalitatea şi portabilitatea sunt mai importante decât grafica extravagantă sau funcţionalităţile adiţionale complexe“, a scris el pe bileţel.

Documentul avea să devină baza World Wide Web, sistemul mulţumită căruia puteţi citi acest articol în momentul acesta, sistem care a schimbat aproape toate aspectele vieţilor noastre de zi cu zi.

În esenţă, Berners-Lee propunea o metodă de a face legături între documente, cărări contextuale ce ar putea fi urmărite cu uşurinţă într-un mod logic pentru a căuta printre munţi de date.

Ideea nu era una cu totul nou, dar a venit într-un moment foarte bun, pe măsură ce computerele deveneau ubicue şi Internetul ofera o metodă simplă de copmunicare.

Inginerul american Vannevar Bush scria într-un articol din 1945 despre un sistem numit memex (index de memorie) în care oamenii ar fi putut stoca tot felul de cărţi şi informaţii. „Vor apărea noi forme de enciclopedii, cu o sumendenie de cărări asociative prin ele“, scria acesta.

Potenţialul enorm al documentului lui Berners-Lee nu a fost evident din prima, dar părea să fie o soluţie la problema CERN. Şeful lui, Mike Sendall a notat următoarele cuvinte pe copia lui: „vag, dar intrigant“. Apoi a dat OK-ul pentru realizarea acestui sistem.

Berners-Lee a trebuit să înceapă de la zero şi să construiască toată infrastructura. El a scris protocolul HTTP (Hyper Text Transfer Protocol) pentru a sublina modul în care informaţia ar fi transmisă între computere, limbajul HTML (Hyper Text Markup Language) pentru a realiza paginile Web şi primul browser, numit WorldWideWeb.

El este responsabil şi pentru prima pagină web care a existat vreodată. Aceasta doar descria munca lui şi cum pot alţii creea un site. Site-ul era găzduit pe computerul din biroul lui Berners-Lee, pe care fusese un bileţel: „Acest computer este un server. NU ÎL ÎNCHIDEŢI!“.

Un alt angajat al CERN, Bernd Pollermann, a fost primul om care a găsit o funcţionalitate practică pentru Web. El a încărcat, sub formă de site, agenda telefonică a organizaţiei. La scurt timp după asta, oamenii de ştiinţă îşi trimiteau între ei rezultatele experimentelor şi alte informaţii.

În 1993, organizaţia anunţa că orice va putea folosi întreaga tehnologie din spatele World Wide Web, dându-i un avantaj considerbil în faţa unor alte standarde, precum Gopher, dezvoltat de Universitatea din Minesota, pentru a cărui utilizare trebuia plătită o taxă. Pentru câţiva ani, la începutul anilor 90, exista mai mult trafic pe Gopher decât pe WWW, dar lucrurile s-au schimbat rapid.

În iunie 1993 a mai avut loc un punct de cotitură. Atunci a fost lansat browserul Mosaic. Acesta era scris, iniţial, pentru sistemul Unix, dar rapid au apărut versiuni pentru Windows şi Macintosh. Era mai elegant şi mai vizual şi arăta imaginile printre rândurile de text şi nu în ferestre diferite, cum făceau alte browsere. În 1994, revista Wired scria că le permitea utilizatorilor să „navigheze prin lumea online după mofturi şi intuiţie“.

Piaţa de browsere s-a aglomerat şi competiţia dintre ele a dat naştere unor programe din ce în ce mai avansate, capabile să afişeze site-uri foarte complexe.

Web 2.0 a luat naştere după schimbarea mileniului pentru a descrie site-uri care cuprin elemente interactive şi dinamice.

Totuşi, după cum se arată şi pe site-ul World Wide Web Foundation, mare parte din istoria WWW-ului este încă înaintea noastră. Viitorul este format din Internetul Lucrurilor care presupune conectarea unei game foarte mari de dispozitive între ele. Oamenii pot deja să controleze termostatul cu ajutorul iPadului şi frigiderele vor putea să comande alimente.

„Ca şi în cazul persoanelor de douăzeci şi ceva de ani, potenţialul adevărat al WWW-ului abia începe să se vadă“, a declarat Tim Berners-Lee luna aceasta.