Vodafone scoate la licitaţie primul SMS din lume. Unde vor ajunge banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vodafone scoate la licitaţie primul SMS din lume. Acesta a fost transmis prin reţeaua Vodafone în urmă cu 29 de ani, când un angajat al companiei, Richard Jarvis, a primit, pe 3 decembrie 1992, la petrecerea de Crăciun, un mesaj de doar 15 caractere: „Merry Christmas”.

SMS-ul va fi scos la licitaţie ca NFT (Non-Fungible Token) într-o vânzare unică organizată de casa de licitaţii Aguttes din Franţa. 

Cumpărătorul va putea să plătească folosind criptomoneda Ether şi va deţine proprietate exclusivă a unei replici detaliate şi unice a protocolului de comunicare original care a transmis primul SMS din lume. Licitaţia online va avea loc pe 21 decembrie 2021, iar Vodafone va dona veniturile din vânzare către Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) pentru a sprijini persoanele strămutate forţat.

Transmiterea mesajului, cu aproape trei decenii în urmă, a fost un moment decisiv în istoria comunicaţiilor mobile. În 1999, la şapte ani de la trimiterea primului SMS prin reţeaua Vodafone, a fost în sfârşit posibilă transmiterea de mesaje text în mai multe reţele, accelerând utilizarea şi popularitatea acestora. Astăzi, urări de Crăciun sau cu ocazia altor sărbători sunt trimise de miliarde de oameni din întreaga lume sub formă de text, video, audio şi emoji-uri. Fără primul „Crăciun fericit” trimis pe un telefon mobil, lumea noastră ar fi mai puţin conectată astăzi.

De la vechiul SMS la viitorul NFT 

La fel ca SMS-urile în anii ‘90 şi începutul anilor 2000, tehnologia blockchain a înregistrat o rată de adopţie din ce în ce mai mare, iar lumea noastră a intrat într-o nouă eră modelată de soluţiile digitale. Internetul şi aplicaţiile evoluează constant într-un ritm din ce în ce mai alert. În ultimele 12 luni, spre exemplu, NFT-urile generate şi stocate în blockchain au cunoscut, în sfârşit, momentul lor de glorie. Aceste token-uri funcţionează ca certificate de proprietate unice şi imposibil de falsificat, care dovedesc digital dreptul de proprietate asupra unui anumit activ. Modalitatea lor de utilizare variază, printre altele, de la proprietatea asupra unor opere de artă digitale şi a unor obiecte de colecţie până la articole virtuale pentru jocuri online şi domenii web.

„Non-Fungible” se referă la un bun „inamovibil”, ceea ce înseamnă că NFT-urile pot fi utilizate pentru a dovedi proprietatea asupra unui activ şi drepturile asociate de vot, spre exemplu, într-o manieră inalterabilă şi neechivocă. Proprietarul unui NFT îl deţine în propriul portofel blockchain – care este echivalentul unui portofel digital.

Un moment istoric pentru o cauză nobilă

Ascensiunea tehnologiei blockchain şi a NFT-urilor este similară cu ceea ce a realizat Vodafone prin transmiterea primului mesaj text. Vodafone va imortaliza propriul moment istoric în blockchain, scoţându-l la licitaţie ca NFT.

În acest proces, „Primul SMS” este vândut ca un articol unic. NFT-ul (Ediţia 1/1) garantează proprietatea unei replici unice şi detaliate a protocolului de comunicare original al primului mesaj text transmis vreodată. Licitaţia va fi organizată la Paris, pe 21 decembrie 2021, de către Aguttes, prima casă de licitaţii independentă din Franţa. Activă pe piaţa internaţională de obiecte de artă şi de lux, casa de licitaţie se aşteaptă să adune ofertanţi din întreaga lume pentru această vânzare. 

Pentru a răspândi bucurie în rândul celor care au poate cea mai mare nevoie în această perioadă de sărbători, Vodafone va dona toate veniturile din licitaţie către UNHCR, Agenţia ONU pentru Refugiaţi, pentru a sprijini cei 82,4 milioane de oameni care au fost forţaţi să-şi părăsească casele din cauza conflictelor şi a persecuţiei.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat, alături de Prințul William și Regele Charles
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”